Referitor la politica Angelei Merkel în materie de migranţi, şefa executivului polonez a afirmat: „Trebuie să recunoaştem că s-au făcut greşeli”. „Situaţia la frontierele externe ale Uniunii Europene a scăpat de sub control”, a mai estimat ea, adăugând că astăzi sunt necesare noi soluţii.

Guvernul dnei Szydlo s-a declarat pregătit să ajute refugiaţii, dar în afara graniţelor UE, în timp ce precedentul guvern centrist acceptase ca Polonia să găzduiască în jur de 7.000 de refugiaţi, în conformitate cu cotele de repartizare a migranţilor între statele membre UE.