Seemi Jamali, de la spitalul Jinnah, unde au fost transportate victimele, a declarat că 11 cadavre au fost duse la morga unităţii şi vor fi predate rudelor după identificare.

Ea a precizat că printre răniţi se află şi unii străini, dar nu a precizat naţionalitatea acestora, şi a arătat că este posibil ca numărul celor decedaţi să crească, 30 dintre răniţi fiind în stare critică.

Un responsabil al poliţiei a declarat că focul a fost stins, dar operaţiunea de căutare şi salvare din hotel este în plină desfăşurare.