Lavrov a mai spus că Rusia va sprijini operaţiunile armatei siriene împotriva rebelilor care ar putea să decidă să rămână în oraşul Alep.

„Acele grupuri armate care refuză să părăsească estul Alepului vor fi considerate drept teroriste", a afirmat ministrul, completând că „îi vom trata ca atare, ca terorişti, ca extremişti şi vom susţine operaţiunea armatei siriene împotriva acestor grupuri criminale".

Reprezentanţii Rusiei şi ai Statelor Unite urmează să se întâlnească marţi seara sau miercuri dimineaţa pentru a discuta pe tema retragerii rebelilor din Alep, a comunicat Lavrov.

Oficialul rus a mai adăugat că rezoluţia ONU prin care se cere instituirea unui armistiţiu ar fi o mişcare contraproductivă, deoarece ar permite rebelilor să se regrupeze.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.