Media nu şi-au precizat sursele informaţiilor referitoare la amprentele lui Anis Amri (24 de ani) descoperite de anchetatorii germani, iar poliţia, contactată de Reuters, a refuzat să facă vreun comentariu.

Potrivit AFP, mai multe operaţiuni ale poliţiei erau în curs de desfăşurare joi în Germania, la patru zile după atacul sângeros ce a avut loc luni seara la un târg de Crăciun în Berlin şi care s-a soldat cu 12 morţi şi 48 de răniţi.

„Sunt întreprinse evident cercetări şi investigaţii în ansamblul ţării'', în cadrul anchetei lansate după atentatul cu un camion, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului antiterorist.