Incidentul a avut loc în zona Changping, la periferia capitalei Chinei. Şoferul unui microbuz a intrat cu vehiculul în persoanele care erau într-o piaţă agroalimentară.

Poliţia chineză susţine că nu este vorba de o acţiune intenţionată şi nu a oferit alte detalii. În China au existat cazuri în care persoane nemulţumite de sistem au comis în trecut atacuri cu vehicule.

În plus, în China există riscul unor atacuri islamiste, mai ales în provincia preponderent musulmană Xinjiang.