Datele, făcute publice de organizaţia Every Town for Gun Safety şi care analizează violenţele legate de folosirea armelor în instituţiile de învăţământ, arată că, de la 12 decembrie 2012, s-au înregistrat 94 de victime din cauza unor astfel de incidente.

Conform Huffington Post, datele nu includ şi atacurile care, din fericire, au fost dejucate, ca cel oprit în momentul în care poliţia a arestat o fată de 13 ani, puternic înarmată, ce îşi ameninţa colegii de clasă.

Douăzeci de copii şi şase angajaţi ai şcolii au fost ucişi şi alte 156 de persoane au fost rănite după ce Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, a atacat şcoala Sandy Hook din Newtown, Connecticut, după ce şi-a omorât mama. El s-a sinucis ulterior.

Conform Huffington Post, mulţi au crezut că după masacrul de la Sandy Hook, al treilea cel mai sângeros din istoria SUA, se va intensifica lupta împotriva violenţelor armare, iar controlul asupra armelor va fi întărit.

Totuşi, Congresul nu a reuşit să adopte o lege federală privind controlul asupra armelor.