În ciuda dimensiunilor surpării, autorităţile nu au informat despre existenţa vreunui rănit, însă există temerea că gaura se va mări şi va afecta edificiile şi structurile din apropiere, adaugă sursa citată.

Autorităţile din Fukuoka, al cincilea mare oraş din Japonia (1,4 milioane de locuitori), suspectează că surparea a fost provocată de lucrările de extindere a unei linii de metrou, a informat agenţia Kyodo.

Pavajul a început să se scufunde la intersecţia a două importante bulevarde, în faţa gării Hakata, cea mai mare din oraş, în jurul orei 5.15 locale.

Gaura s-a mărit progresiv până a cuprins practic toată intersecţia (circa 20 de metri lăţime şi 15 lungime) şi a obligat poliţia să evacueze edificiile şi zonele din jurul enormei gropi, care a început să se umple cu apă provenind de la canalizarea subterană, scrie agerpres.ro.

Autorităţile cred că unele clădiri ar putea fi în pericol să se prăbuşească.

Fiind vorba de una dintre principalele artere ale oraşului, incidentul a provocat importante întreruperi ale traficului şi a lăsat mai mult de o sută de case fără lumină.