„Din 1989 până în 2015, potrivit Rosstat, Federaţia Rusă a fost părăsită de circa 4,5 milioane de cetăţeni. Conform statisticilor externe pentru 2015, în cele mai populare ţări pentru emigraţia ruseasca trăiesc aproximativ 1,5 milioane de cetăţeni din Rusia…”, se arată în raportul organizaţiei.

Comitetul a menţionat că această statistică nu ţine cont de persoanele care au obţinut deja o nouă cetăţenie, imigranţi ilegali şi cei care locuiesc efectiv în două ţări, deşi au cetăţenie rusă.

Datele serviciilor statistice internaţionale cu privire la migraţia rusească prezintă date de câteva ori mari decât cifrele Rosstat privind emigraţia din Rusia. Astfel, potrivit Serviciului German de Statistică, în perioada 2011-2014, în Germania au emigrat 97 de mii de cetăţeni ruşi, iar în conformitate cu datele Rosstat – doar 16,3 mii de persoane.

Se remarcă faptul că cei mai mulţi ruşi aleg să se mute în Germania, Statele Unite, Israel şi Australia.

Conform statisticilor, emigrantul rus este de cele mai multe ori tânăr, cu nivel educaţional şi profesional înalt.