Această instituţie, care deţine un rol asemănător cu al unui minister pentru probleme religioase, admite că nu este rău ca viitorii soţi să se întâlnească pentru a se cunoaşte, dar atrage atenţia că se poate ajunge la incidente nedorite.

În timpul logodnei, nu este nepotrivit să se ţină cont de nevoia unui anumit grad de intimitate, dar acest lucru poate duce la incidente nedorite, cu sau fără cunoştinţa familiei, precum flirtul sau chiar concubinajul, menţionează Diyanet pe pagina sa de internet. „Sunt aspecte care întreţin zvonurile şi care, la fel ca obiceiul de a se ţine de mână, nu sunt permise de islam”, subliniază mesajul de pe portalul oficial.