Mişcări de persoane şi vehicule sunt vizibile în jurul sitului acoperit, se pare, cu un fel de prelată, a informat televiziunea publică NHK.
Agenţia Kyodo nu a precizat sursa analizei imaginilor. Statele Unite ale Americii, cel mai important aliat al Japoniei, monitorizează cu regularitate Coreea de Nord din spaţiu. Japonia observă la rândul său prin satelit această ţară din 2003.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării sud-coreean, Kim Min-Seok, a refuzat să confirme sau să infirme aceste informaţii, afirmând că ministerul său nu face declaraţii cu privire la informaţii confidenţiale.

Coreea de Nord a testat în mai multe rânduri rachete cu rază lungă de acţiune. În decembrie 2012, Phenianul a lansat o rachetă Unha-3, o operaţiune considerată de SUA ca fiind un tir cu rachetă balistică.

Phenianul a anunţat de asemenea pe 6 ianuarie că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, un anunţ pe care experţii internaţionali l-au primit cu mult scepticism. Acesta a fost cel de-al patrulea test nuclear anunţat de regimul cel mai izolat din lume, care reprezintă o nouă încălcare a rezoluţiilor ONU.