Indivizi înarmaţi pe o motocicletă au deschis focul în direcţia unui post de control din apropiere de oraşul Fakous, în provincia Sharqia, rănind, de asemenea, doi poliţişti, potrivit aceloraşi surse.
Identitatea atacatorilor care au reuşit să fugă nu a fost stabilită până în prezent, dar poliţiştii au arestat trei suspecţi.

Atacul de duminică a avut loc la trei zile după un atentat cu bombă la Cairo care a costat joi viaţa a opt persoane, dintre care şase poliţişti, în cursul unei descinderi a forţelor de ordine într-un apartament suspectat că adăposteşte membri ai confreriei interzise Fraţii Musulmani. Atentatul a fost revendicat de ramura egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Aceste două atacuri preced a cincea aniversare a revoluţiei de la 25 ianuarie 2011, pentru care autorităţile au întărit măsurile de securitate în toată ţara. Preşedintele Abdel Fatah al-Sisi a lansat un apel egiptenilor să nu organizeze manifestaţii.

De la destituirea de către armată a preşedintelui democratic ales, islamistul Mohamed Morsi, în iulie 2013, Egiptul este ţinta a numeroase atacuri jihadiste, care vizează în principal forţele de securitate.