Danemarca a fost criticată în ultima lună pentru propunerile sale pentru înăsprirea legilor în materie de imigraţie, inclusiv confiscarea bunurilor de valoare ale imigranţilor pentru a folosirea obiectelor de valoare ale imigraţilor pentru a contribui la acoperirea costurilor întreţinerii lor şi amânarea reîntregirii familiei la trei ani.

Condus de partidul eurosceptic DF, care se pronunţă antiimigraţie, Parlamentul a adoptat rezoluţia, care va forţa guvernul să vină cu o propunere până în martie pentru a construi sate garantate de stat pentru a înlocui centrele de găzduire din oraşe.

Tabere de corturi au fost deja ridicate doar pentru refugiaţii bărbaţi pentru a le oferi prioritate familiilor migranţilor în oraşe.

Dezbaterea privind refugiaţii este aprinsă în Danemarca, care a acceptat anul trecut un număr record de 20.000 de refugiaţi. Potrivit unui sondaj de opinie, 70% dintre alegători consideră problema refugiaţilor ca fiind cea mai importantă problemă pe agenda politică, conform cotidianului Berlingske.

Un sondaj separat arată că 37% dintre danezi nu sunt de acord cu acordarea în continuare a permiselor de şedere refugiaţilor, comparativ cu 20% în septembrie.

Ministrul de externe danez Kristian Jensen s-a deplasat joi la Geneva pentru a explica politica guvernului său în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în cadrul analizei periodice a situaţiei drepturilor omului din ţara sa.

Joi, a avut loc o a doua dezbatere în Parlamentul danez cu privire la propunerile privind înăsprirea normelor în materie de imigraţie, iar votul final va fi organizat pe 26 ianuarie.