„În momentul de faţă, toate elementele sugerează că avem nevoie de o prezenţă semnificativă a infrastructurii şi trupelor aici, pe teren, în Europa Centrală şi de Est. Avem nevoie de un sistem bun de susţinere şi apărare pentru situaţia unui act de agresiune", a declarat Andrej Duda în cursul unei deplasări la Bruxelles.

„Prezenţa NATO trebuie să fie cât mai permanentă în Polonia pentru a apăra ţara şi regiunea de agresivitatea Rusiei. Ideea este că trebuie să existe prezenţă militară NATO şi să fie vizibilă", a subliniat preşedintele polonez.

Principalul obiectiv al summitului NATO programat la Varşovia în iulie va trebui să fie consolidarea securităţii ţărilor central şi est europene, ameninţate de Rusia, şi a statelor sudice, care se confruntă cu ameninţări din partea unor organizaţii teroriste precum reţeaua Stat Islamic, activă în Irak, Siria, Egipt şi Libia, a continuat Duda.