„Decizia preşedintelui autorizează Departamentul pentru Securitate Internă şi Agenţia Federală pentru Situaţii de Urgenţă (FEMA) să coordoneze eforturile pentru a ajuta populaţia locală furnizând asistenţa necesară şi luând măsurile urgente necesare”, a precizat Casa Alba într-un comunicat.

După ce a ignorat luni de zile solicitările oamenilor care au afirmat că s-au îmbolnăvit din cauza apei consumate, guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder, a decretat în cele din urmă la începutul lunii ianuarie stare de urgenţă sanitară în Flint, un oraş cu o sută de mii de locuitori.

Această măsură a fost anunţată după deschiderea de către Ministerul de Justiţie al SUA a unei anchete privind gestionarea crizei apei potabile după ce s-au descoperit numeroase cazuri de intoxicaţie cu plumb în cazul copiilor din oraş.