„Polonia este acuzată pe nedrept de lucruri care nu există în ţara noastră şi anume că încalcă principiile statului de drept. Acest lucru nu este adevărat. Democraţia este vie în Polonia", a afirmat Beata Szydlo în parlament. Ea a prezentat poziţia Varşoviei înaintea unei dezbateri în Parlamentul European pe 19 ianuarie la Strasbourg, unde va fi şi ea prezentă.

Ea le-a mulţumit totodată tuturor liderilor grupurilor parlamentare, cu care s-a întâlnit cu o zi înainte, că au acceptat să discute problemele poloneze în casa poloneză, subliniind că de fiecare dată când aceste probleme au ajuns în exterior, totul s-a încheiat foarte prost.

„Astăzi, trebuie să putem deoparte neînţelegerile pentru a face front comun şi pentru a discuta cum putem acţiona pentru ca situaţia internaţională să fie stabilă. Le mulţumesc liderilor grupurilor parlamentare pentru că doresc să vorbească într-o singură voce în legătură cu problemele fundamentale", a mai spus ea.

Fără a contesta necesitatea de a apăra imaginea ţării în exterior în faţa declaraţiilor precum cele ale lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, privind o posibilă „putinizare” a Poloniei, membri ai opoziţiei au răspuns ferm la discursul premierului Szydlo.

„Nu Polonia este calomniată, nici cetăţenii săi. Partenerii noştri sunt îngrijoraţi de acţiunile voastre. Este responsabilitatea voastră", a afirmat Rafal Trzaskowski, deputat al Platformei Civice, în numele principalului partid al opoziţiei de centru.