Scrisoarea deschisă a Xeniei Sobciak către Nikita Mihalkov

Scrisoarea deschisă a Xeniei Sobciak către Nikita Mihalkov
Sursa: jurnal.md Foto: ksenia-sobc... 02.09.2014 14:29

Scrisoare deschisă către Nikita Mihalkov

Stimate Nikita Mihalkov!

Din păcate, nu am posibilitatea să vă răspund prin intermediul postului TV „Rossia 24”, deoarece din punctul meu de vedere, oamenii nu au acces la aceste posturi de televiziune. Acolo apar doar pe cei care împărtășesc aceeași poziție ca și dumneavoastră. Se pare, din cauza că sunteți nevoit să discutați cu ecranul, nu cu Makarevici pe viu, cu Sobciak sau cu altcineva în studio.

În acest sens, invitația mea de a mă întâlni cu dumneavoastră în emisie directă la emisiunea „Sobciak pe viu” rămâne în vigoare. Știu că sunteți un om încrezut în sine și am putea avea o discuție live, nu un monolog actoricesc. Dar deocamdată – vă răspund aici.
Nu vă voi răspunde la partea unde vorbiți despre Andrei Makarevici. Îl cunosc pe Andrei ca pe un om deștept și curajos, el o să vă dea socoteală dacă va considera necesar. Cu toate acestea, mă voi opri la un singur aspect, care are legătură cu încălcarea logicii elementare.

Îl îndemnați pe Makarevci să renunțe la decorații: „De ce atunci să păstrezi decorațiile celor față de care ai o asemenea atitudine, de ce te folosești de acele bunuri, care îți sunt acordate după merit, indiferent cine sunt acei oameni pe care nu-i respecți?” Până la acest pasaj am crezut cu naivitate că oamenilor de cultură emeriți precum Makarevici și, desigur dumneavoastră, premiile le sunt acordate de stat. Iar președintele, ministrul Culturii și oricine altul este pur și simplu un om-funcție, care și-a prins o insignă pe reverul hainei sau care a înmânat o diplomă de onoare. Indiferent de acest fapt, îi place președintelui sau ministrului Culturii creația omului, care are impact asupra culturii ruse, el trebuie să înmâneze această distincție.

Dar se pare că dumneavoastră ați înțeles demult ce alții nu au înțeles. Distincțiile în țara noastră, din păcate, sunt înmânate de acei oameni, convinși că anume ei reprezintă statul - în cele mai bune tradiții ale regelui-soare Ludovic al XIV-lea, care spunea: „Statul – sunt eu!” Ca un monarhist bine cunoscut, dumneavoastră aveți dreptul să împărtășiți acest punct de vedere mai exotic în secolul XXI.

Dar atunci, Nikita Sergheevici, vă îndemn să fiți consecvent. Veți întoarce oare Oscarul dumneavoastră americanilor mârșavi, care „bombardează Irakul și Libia” și „chinuie” liderii altor țări? Dumneavoastră doar nu-i respectați, nu-i așa? În același timp, întoarceți „gayropei” premiile din Spania, Franța, Italia, drept răspuns la sancțiunile impuse.

Dar cel mai important (aici pe calea logică a dumneavoastră putem merge destul de departe) – clarificați-vă pe cine dintre oamenii de la guvernarea Rusiei și a URSS îi respectați și cui sunteți gata să le întoarceți premiile. Examinând atent lista dumneavoastră cu premii, nu pot să nu observ că ați fost mângâiat (tratat cu atenție) de orice guvernare. S-ar putea presupune că funcționarii întotdeauna au fost doar o funcție, dar v-a ales poporul, dumneavoastră însă insistați singur pentru alegerea anumitor „oameni” și nu a poporului. Atunci decideți ce fel de premii și de la cine le păstrați și de la cine le refuzați! De la premiile RSFSR? URSS? Pe cele de pe timpul lui Elțin sigur le veți refuza? Veți lăsa doar premiile lui Putin? Demonstrați-i lui Makarevici un exemplu de consistență și principialitate veritabilă!

Acum să trecem la subiect. Vorbiți despre situația din Crimeea: „Această flotă trebuie să plece, deoarece în 1954 un semi-cărturar cu cizma în mână a dăruit peninsula conaționalilor săi, ca să spunem așa, celor care au același sânge. Și asta e bine! El doar a trecut dintr-o odaie în alta. A fost URSS, ei și, au dat asta într-o parte, iar pe cealaltă în altă parte.” Dar când URSS s-a prăbușit, sincer vorbind, a trebuit să întoarcă Crimeea înapoi în staul”.

Sunt de acord cu dumneavoastră, Nikita Sergheevici „ar fi trebuit să o întoarcă” – o formulare frumoasă. Dar Rusia nu a întors-o! Dimpotrivă, Elțin a semnat acordurile de la Belaveja, prin care Crimeea rămânea parte a Ucrainei și nu doar ca un cadou omului cu cizma, ci în baza unor negocieri absolute. Puțin mai târziu, prin acordurile de la Budapesta, Ucraina a cedat Rusiei întregul potențial nuclear, a devenit un stat fără active nucleare și a semnat un acord care prevedea să nu dezvolte arme nucleare. (Doamne, doar imaginați-vă dacă acum Ucraina ar fi avut arme nucleare!)

Se poate foarte mult de discutat dacă s-a procedat corect când au fost semnate aceste acorduri sau nu. Dar potrivit acordurile de la Belaveja, AȘA S-A CONVENIT. Iar președintele Vladimir Vladimirovici Putin, voi îndrăzni să vă amintesc, a fost succesorul omului care a semnat acordul în numele țării în care locuim. Nici una dintre campaniile sale electorale nu a fost niciodată construită pe premisa că aceste acorduri trebuie să fie anulate.

Vă amintiți, în opera „Fata fără zestre”: ce înseamnă „cuvântul de onoare, de negustor”? Adevărul îl spune Vasea Vojevatov și nu Paratov… Deci, eu consider de asemenea că Crimeea ar FI trebuit să devină parte a Rusiei, și nu un obiect de comerț cu Ucraina și cu americani, care au avut un rol important în acele acorduri. Dar această nedreptate istorică ar fi trebuit să fie rezolvată prin negocieri de-a lungul anilor cu Ucraina, prin stabilirea relațiilor, prin negocieri diplomatice. Dar nu să furi candelabrul din casa vecinului care arde, chiar dacă acest candelabru vi l-au dăruit la beție.

Adevărul constă în faptul că politica externă a Rusiei în Ucraina a fost spulberată în toți acești ani și în locul unor negocieri diplomatice a venit jefuirea politică. S-ar fi putut chiar uita de „moralitate” – nivelul ei este întotdeauna mic în orice stat. Dar acele consecințe economice, pe care le vom simți în următorii ani, vor fi simțitoare pentru orice rus. În cele din urmă, s-a constatat că statul nostru a comis un act politic fără precedent, condamnat de comunitatea internațională și fără profit, dar care a adus prejudicii economiei sale.

Am spus-o așa, ca niște remarci pe câmp, acum urmează ce e mai important. Ați promis publicului să-i povestiți cu vreo ocazie despre metoda de deprindere cu mârșăvia.

1. Dumneavoastră întrebați: „Ksiușa, cum câștigați bani? Nu cumva în așa fel, încât PIB-ul nostru să fie în descreștere? Nu cu aceasta vă ocupați toți împreună?”
Această afirmare este făcută în stilul celor mai bune ediții din „Anatomia protestului”. Cine sunt acești ciudați „toți împreună”? Și în ce mod activitatea mea profesională are legătură cu scăderea PIB-ului?

Vă interesează cum câștig banii? Permiteți-mi să vă răspund. Eu permanent am investit în acțiunile „Evroseti”, sunt fondatorul și acționarul rețelelor de restaurante „Bublik”, sunt redactor-șef al revistei fondate de mine SNC Magazine. Călătoresc prin toată țara cu master class-ul pe teoria succesului „Sobciak live”, moderez petreceri corporative și alte festivități în multe orașe din Rusia, am salariu de jurnalist și prezentatoare TV și radio. Din toate aceste activități achit cu regularitate impozitele. Suma tuturor revistelor vândute, a tuturor petrecerilor pe care le moderez, a tuturor deserturilor comandate în „Bublik” - este o parte din PIB, potrivit strictei sale definiții economice. În rezultatul activităților mele, acesta nu scade ci crește.

Iar în întreaga țară creșterea PIB-ului nu este datoria jurnaliștilor sau a redactorilor-șefi, dar a miniștrilor și a funcționarilor. Este foarte straniu că din toate persoanele cu funcții înalte pe care le cunoașteți aveți pretenții anume în adresa mea.

2. „Dumneavoastră ați avut ceva de spus vreodată, ați tras vreuun semnal de alarmă în legătură cu faptul că agricultura este pusă la pământ, măcar odată, amatorilor de foie-gras? În lumea mică în care locuiți, pe Rubliovka, Tverskaia, în această lume mică a distracțiilor minore creative, dumneavoastră v-ați gândit vreodată la acei oameni care toată viața au învățat cum să facă strunguri, mașini, avioane, rachete, iar apoi sunt nevoiți să cerșească? Iar dumneavoastră ați fost parte din această lume!”

Dar, în primul rând, domnule Mihalkov, cum de nu vă este rușine? Nu ați uitat cumva că locuiți pe Rubliovka, pe colina Nikolaev, într-un conac luxos? Dumneavoastră aveți o proprietate nu de 50 de hectare, ci de 150 de hectare lângă râul Oka!

Și de ce mă atribuiți „minorității creative”? Noi împreună facem parte din această clasă a minorității creative, suntem oameni cu profesii umanitare. Ori într-adevăr vă considerați din „majoritatea necreativă”?

Nu știu din ce motiv, anume dumneavoastră, o persoană care primiți o mulțime de resurse de la stat, stoarse ca impozite de la acești oameni, dintr-odată vorbiți din numele lor. Dar dacă îi cunoașteți îndeaproape, chemați acești oameni de la uzina „Kalibru” să vadă apartamentul meu din Tverskaia, pe care îl cunoaște fiecare ofițer OMON din această țară. Iar apoi duceți-i la proprietatea dumneavoastră, unde doi ani în urmă i-ați poftit pe Medinski și Kapkov.

Unul dintre ei mi-a povestit ulterior despre moșia mare și luxoasă, despre două case pentru oaspeți în zonă. Separat, aveți o casă pentru slugi, grajduri, terenuri de vânătoare și păduri, saună pe pontoane direct pe iaz – cu care îndeosebi vă mândriți. Mi-a povestit și despre masa care cât pe ce se rupea de atâtea bucate și despre numărul servitorilor, ca un adevărat boier. Și dumneavoastră ați decis să mă mustrați pentru foie gras?

Diferența dintre noi doi este doar aceea că eu consider că un regizor ca dumneavoastră are dreptul să trăiască astfel doar dacă singur a câștigat acești bani.

Mă învinuiți de faptul că eu nu scriu despre agricultură? Nu „trag un semnal de alarmă”? Eu trag semnale de alarmă în fiecare zi. Doar că alarma mea e diferită. Eu lupt pentru libertatea cuvântului cum pot, realizez interviuri, care nu vor fi niciodată permise la posturile federale. După părerea mea, problema libertății cuvântului nu e mai puțin importantă decât cea a agriculturii. În Rusia lipsește pur și simplu genul investigațiilor jurnalistice și nici pe departe nu poate fi vorba de a patra putere. Aceasta este lupta și alarma mea.

Și încă o întrebare. Eu „am luat parte la acesta”? Am luat parte la ce? Ce am încălcat? Ce uzine și-au încetat activitatea din vina mea? Sau noi împreună cu Makarevici am făcut prăpăd? În genere, puteți să nu răspundeți la această întrebare. Înțeleg că aici v-au inundat emoțiile, iar un om de cultură are desigur, dreptul la acest lucru.

3. „Dumneavoastră propuneţi, vasăzică, să cedăm Leningradul ca să fie mai puține victime”.
Iar pentru asta vă sugerez să vă cereţi scuze sau să-mi prezentați citatele unde eu aş fi propus aşa ceva. Nu pot fi responsabilă pentru întregul colectiv de creație al televiziunii în care activez. Dar vă pot spune doar că a pune la îndoială, să întrebi, să analizezi – sunt necesitățile unei persoane care gândeşte, iar adevărurile incontestabile nu pot suferi din această cauză. Chiar dacă mie personal nu mi se pare această întrebare nelalocul ei de Ziua Memoriei, consider că un jurnalist are dreptul să adreseze această întrebare. Iar dumneavoastră, ca un om inteligent, ar trebui să știţi că unul dintre primii care a formulat această întrebare a fost marele scriitor rus Viktor Astafiev, nu postul de televiziune „Dojd”.

4. „Nu vă propun să staţi la strung, sau să mulgeţi o vacă, nu, nu puteţi să faceți asta. Sunteţi un om talentat”.

Cum adică? Dumneavoastră, Nikita Sergheevici, într-un rol surprinzător pentru dumneavoastră al apărător al muncitorilor și țăranilor, credeţi că să stai la strung sau să mulgi o vacă o pot face doar cei netalentaţi? Sau marele actor a ieşit pentru o secundă din rol și ați spus ceea ce credeți cu adevărat? Apropo, despre muls. Este amuzant că aţi ales anume acest exemplu. Trebuie să ştii într-adevăr să mulgi. Să mulgi o vacă – nu e să tai lemne cu ferăstrăul.

5. „N-aţi dori, să ţineţi un discurs, spre exemplu, la uzina „Kalibr”, sau la o fermă, unde oamenii muncesc de la 6 dimineaţa până la 12 noaptea?”.
Privind propunerea dumneavoastră să vorbesc în fața oamenilor, aş face-o cu mare plăcere. Dar, de fapt, problema constă în faptul, că în ţara noastră pe care dumneavoastră o numiți „liberă”, nu ştiu din ce motiv, nu ţi se oferă posibilitatea să ţii un discurs la o uzină sau la un post de televiziune, nici nu ai voie să stai în stradă cu pancarte.

Ciudat, nu-i așa? Dacă mă ajutaţi să organizez un asemenea discurs, cu plăcere voi citi şi acest articol, şi altele. Ele nu sunt doar despre stridii și foie gras (şi o ştiţi foarte bine, în aceasta și constă mârșăvia). În aceste articole se menționează că visele fiecărei persoane, bogate sau sărace, despre dorința lor de a trăi o viață liniștită, pașnică şi accesibilă în țara noastră, care contează întotdeauna mai puțin decât ambițiile imperiale ale cuiva…

6. „Vă este frică să nu fie anulate vizele și să nu puteți prinde ultimul tren Moscova - Riga. Limita visurilor, acum înțeleg...”
Întrebarea mea în articolul despre trenul Moscova - Riga rămâne deschisă. Observați că nu vă dau un răspuns. Dumneavoastră aţi răspuns în locul meu și aceasta este evident.

E un banc: Rabinovici pleacă într-o deplasare de serviciu în America. În ziua în care trebuia să se întoarcă a venit o scrisoare: „Dragi prieteni, a fost o decizie dificilă, dar am ales libertatea”. Imediat a fost organizată o reuniune de partid, vor să-l excludă din partid, să-l mustre aspru. La un moment dat intră Rabinovici: „Am ales libertatea, adică URSS. Dar voi ce aţi crezut?”.

Deci, Nikita Sergheevici. M-am născut în această țară, o iubesc - nu pe politicieni și demnitarii, ci anume țara o iubesc. Și nu intenționez să plec de aici.

7.Vă mulțumesc mult pentru istoria din copilăria mea, pe care eu sincer vorbind am uitat-o, iar dumneavoastră mi-ați amintit-o. „A intrat o fetiță de vreo 10-11 ani, cu un bodyguard, s-a așezat l-a masă în fața mea, am salutat-o. Ea a scobit cu furculița, a făcut capricii și a plecat. Mama, doamna Narusova, care stătea alături, a spus când s-a închis ușa: „Știți de ce a plecat”? Eu am răspuns: „Nu”. – „S-a supărat…” Vulgaritate răsunătoare! Dumneavoastră înțelegeți că aceasta a început când fetița s-a supărat că bărbații nu s-au ridicat în momentul când ea a intrat”.

Nu știu cum dumneavoastră, dar eu niciodată nu am fost în situația în care să mă îndreptățesc pentru faptele mele la vârsta de 10 ani. Apropo, cum erați dumneavoastră la 10 ani?

Sincer vorbind, în istoria povestită de dumneavoastră nu văd nimic groaznic. Fiți de acord, doar în fiecare familie există norme proprii de educație: sunt cazuri când în casă femeile oferă papuci bărbaților la intrarea în casă, în altă parte, dimpotrivă bărbații se ridică când femeile intră. Dar ideea este că această întâmplare are o preistorie pe care eu o țin minte foarte bine. Până la vizita dumneavoastră la noi în Smolnîi au venit în vizită Mstislav Rostropovici și Evgheni Lebedev. Când am intrat în bucătărie, ei s-au ridicat. Eu m-am speriat, iar Rostropovici, luându-mă de umeri mi-a spus râzând: „Copilo, ține minte: când intră o femeie, bărbații trebuie să se ridice”. Iată o lecție de politețe.

A doua zi, ca într-un ceas rău, ați venit dumneavoastră. Cer scuze, dar eu eram un copil emotiv și sensibil.

Îmi pare rău: au trecut anii, iar eu întotdeauna menționez acei bărbați care se ridică atunci când intră o femeie.

Ei bine, despre vulgaritate. Îmi este incomod să vorbesc despre asta, dar să luăm muzica frumoasă a lui Artiomev, să pui fotografii alb-negru ale muncitorilor și minerilor, să spui cu o voce tragică un text tras de urechi… Ei bine, de exemplu:


Acesta mi se pare un exemplu vulgar şi banal pentru care aţi fi certat dur orice elev al dumneavoastră. Sunt sigură că nu puteţi să nu înțelegeţi nivelul acestei vulgarități. Posibil, înțelegerea acestui lucru contează cel mai mult şi este cea mai mare pedeapsă pentru dumneavoastră, un om care a parcurs drumul de la filmele de la „Al său printre străini”, „Cinci seri”, „Piesă netermnată pentru pianină mecanică”, „Sclava iubirii” și „Eșecurile” până la „Exodus” și filmul realizat cu ocazia aniversării a 55 de ani ai preşedintelui.

Așa deci, eu nu voi face astfel. Cer scuze încă o dată.

Și la sfârșit, aș vrea să închei nu cu o zicală populară, așa cum ați făcut-o dumneavoastră, un populist cunoscut, ci astfel:

„Valorile morale nu se vând. Ele pot fi distruse, dar nu pot fi cumpărate. Fiecare bogăție morală oferită este necesară unei singure părți, să o furi și să o cumperi nu are nici un rost. Domnul președinte consideră că l-a cumpărat pe pictorul Quadrig. Greșit. El l-a cumpărat pe diletantul Quadrig, iar pictorul s-a scurs printre degetele lui și a murit” (frații Strugațki, „Lebedele urâte”).

Sursa: Snob.ru

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP