Berbec
S-ar putea să te blochezi pe partea negativă, enervantă a situaţiilor cu care te confrunţi şi să simţi nevoia să reacţionezi rapid, cu asprime, ca să te eliberezi.
Taur
Este o zi în care cei din jur sunt mai închişi şi poate mai atenţi la ei înşişi, la problemele lor. Solicitările tale ar putea rămâne fără răspuns, dar măcar vei şti motivul.
Gemeni
Dacă vei face un efort de concentrare, vei putea observa că foarte mulţi dintre cei cu care te consulţi în această perioadă sunt pesimişti şi ai ajuns şi tu la fel ca ei.
Rac
Poate că melancolia are şi o parte bună şi este o parte importantă din felul în care vezi tu trecutul, însă astăzi, există pericolul să aluneci în această stare mai mult decât de obicei.
Leu
Ai suficientă voinţă cât să-ţi duci la bun sfârşit treburile programate, dar vei observa că faci totul mai bine dacă alungi gândurile negre şi laşi în urmă supărările de orice fel.
Fecioară
Ai mai multe posibilităţi de a reacţiona faţă de cei dragi, chiar şi în situaţia în care ai impresia că relaţiile se răcesc sau că au intrat într-o etapă nouă, care nu îţi este cunoscută.
Balanţă
Relaţia cu familia poate deveni o povară greu de dus, dar nu din cauză că apar mai multe probleme, ci pentru că faci o confuzie între responsabilităţile lor şi ale tale.
Scorpion
S-ar putea să observi abia astăzi cât de mult te-ai izolat de cei din anturajul apropiat. Cel mai mare dezavantaj al acestui lucru este faptul că nu mai comunici cu ei şi te laşi pradă gândurilor negre.
Săgetător
Eşti cu gândul la resurse, la buna lor repartizare, pentru ca fiecare să aducă un anumit rezultat. Este o preocupare constructivă, dar trebuie menţinută pe termen lung.
Capricorn
Ai puterea de a te ridica şi de o lua de la capăt, indiferent cât de complicate au ajuns unele dintre problemele pe care ai crezut că le poţi rezolva fără mari bătăi de cap.
Vărsător
Îţi scapă aspecte esenţiale ale unora dintre problemele cu care te confrunţi. De exemplu, ar trebui să faci un efort sincer ca să îi înţelegi pe cei care te nemulţumesc.
Peşti
Există riscul să îţi colorezi singur viitorul în tonuri închise, doar din cauză că anumite situaţii par să evolueze altfel decât ai fi vrut sau ai sperat tu.