Taur

Ziua ta va fi una foarte echilibrată. Vei reuşi să îmbini utilul cu plăcutul şi tot ceea ce vei face va fi de folos şi pentru persoanele din jurul tău. Pare a fi o zi în care serveşti drept model de urmat pentru ceilalţi şi ar trebui să fii mândră de acest lucru.

Gemeni

În prima parte a zilei vei reuşi să te eliberezi de o povară destul de grea, care se pare că te-a cam necăjit destul de mult în ultima perioadă. Restul zilei pare să decurgă foarte bine şi nimic nu va mai reuşi să îţi întunece priveliştea.

Rac

Astăzi vei fi tentată puţin să calci strâmb. Fie vei exagera cu mâncarea nesănătoasă, fie este vorba de ceva mai grav, ceva ce ţi-ar putea afecta viaţa personală sau chiar cariera. Încearcă să fii mai atentă şi nu te lăsa pradă tentaţiilor!

Leu

O dorinţă ciudată pe care o are partenerul tău pare să te incomodeze destul de tare, mai ales că aceasta te implică şi pe tine. Dacă nu eşti de acord cu ceea ce vrea el, ar trebui să-i spui verde-n faţă acest lucru.

Fecioară

Eşti sătulă până peste cap de rutina de la locul tău de muncă, motiv pentru care te gândeşti serios să îţi cauţi un alt job. Ar fi bine totuşi să nu te grăbeşti, deoarece este posibil să ai parte mai mult de o pierdere şi nicidecum o schimbare mai avantajoasă.

Balanţă

Se pare că relaţia ta cu superiorii tăi este una foarte bună şi ar trebui să profiţi de acest lucru pentru a le prezenta anumite idei de dezvoltare pe care le ai în minte. Nu trebuie să îţi fie teamă că te-ar refuza, încercarea moarte n-are!

Scorpion

Azi vei primi undă verde pentru a te apuca de un proiect destul de important, mai ales pentru viitorul carierei tale. Acest lucru te va încânta foarte mult şi te vei apuca imediat de treabă fără a mai sta pe gânduri.

Săgetător

În prima parte a zilei vei primi o invitaţie la o masă festivă care va avea loc în acest weekend. Vei sta să analizezi destul de profund această invitaţie, deoarece nu eşti sigură că ai putea fi încântată de compania persoanelor care ar trebui să participe la această masă.

Capricorn

Unul dintre admiratorii tăi secreţi nu mai vrea să stea ascuns în „întuneric” şi în cursul acestei zile îţi va „pune pe tavă” toate intenţiile pe care le are faţă de tine. Acest lucru nu pare să îţi displacă şi este posibil să se înfiripeze ceva între voi.

Vărsător

Prima parte a zilei va decurge exact aşa cum te aşteptai. Spre finalul acesteia vei ieşi în oraş cu colegii tăi de muncă şi vei reuşi să afli foarte multe lucruri interesante despre aceştia. Se pare că au o viaţă destul de interesantă şi tu nu avea nicio idee despre acest lucru.

Peşti

Pari a fi foarte neliniştită, deoarece aştepţi de multă vreme să primeşti un răspuns care poate fi o eventuală aprobare însă acesta întârzie să apară. Mai aşteaptă puţin, poate acesta va veni în cursul zilelor următoare.