Berbec
Este o zi favorabilă pentru întâlniri informale şi interacţiuni cu cei care au aceleaşi idealuri, preferinţe, gusturi estetice şi gastronomice şi speranţe ca tine în ceea ce priveşte viitorul. Vei cumpăra multe cadouri pentru persoanele dragi. Se pare că îi aşteaptă câteva surprize.
Taur
Setându-ţi un obiectiv destul de neobişnuit, îţi vei găsi colegi-aliaţi mult mai repede. Va fi mult mai uşor pentru tine să vii cu o strategie, să găseşti o cale de mijloc cu şeful tău sau să câştigi încrederea întregii echipe. Intuiţia îţi va spune când greşeşti.
Gemeni
Este o zi perfectă pentru a construi legături în lumea de afară. Poţi apela la ce mijloace vrei tu, incluzând cele neobişnuite, neconvenţionale sau progresive. Se pare că conexiunea internetului nu este de mare ajutor azi, însă vei reuşi să te descurci cu ce ai . Deşi nu pare se anunţă lucruri minunate pentru tine.
Rac
Cel mai bun moment pentru a lua măsuri şi decizii este, din păcate, pierdut. Cu toate acestea, o mulţime de alte promisiuni sunt făcute. Cu cât ai mai mulţi prieteni şi mai neobişnuită şi plină de aventuri este activitatea ta, cu atât este mai probabil să ai succes.
Leu
Cariera ta profesională depinde de multă muncă, sârguinţă, atenţie la detalii, precizie şi cunoştinţe. Totuşi, este absolut inutil şi chiar de nedorit pentru tine să câştigi cel mai bun timp imediat şi să încerci să găseşti toate detaliile proiectului care ţi-a fost încredinţat. Vei descoperi în timp că ai înclinaţie către altă domeniu.
Fecioară
Asta este momentul ideal pentru a socializa cu colegii de apartament şi colegii de la muncă cat şi pentru a vă ajuta reciproc şi a împărtăşi idei unice. Dacă ai fost născut în august eşti copleşit de o idee de auto-exprimare adevărată, desăvârşită şi creativă.
Balanţă
Ziua promite a fi numai despre odihnă şi relaxare. O întâlnire romantică poate fi începutul. Nu o transforma într-o sesiune psihologică, tratează-ţi partenerul cu multă afecţiune. O ieşire cu prietenii sau o petrecere cu familia te vor face să râzi cum nu ai mai făcut-o de mult, ceea ce va fi un adevărat succes.
Scorpion
Starea ta de spirit se va îmbunătăţi dacă stai acasă, îţi vizitezi părinţii sau ieşi împreună cu prietenii tăi. Dacă se întâmplă să pierzi noţiunea timpului când eşti cu prietenii, aceştia te vor hrăni şi îţi vor oferi un pat confortabil în care să dormi la noapte. Mai mult, nu vei pleca cu mâna goală, cel mai probabil îţi vor face cadouri sau o invitaţie pentru o viitoare vizită.
Săgetător
Asigură-te că profiţi de orice oportunitate de a deveni centrul atenţiei sau să fii implicat. Dacă te străduieşti este mai mult decât realizabil. Este posibil că viaţa îţi face acest cadou pentru ultima dată şi va trebui să aştepţi mult timp pentru a avea din nou această şansă. Totul se întâmplă la timpul lui.
Capricorn
Este o altă perioadă importantă din viaţa ta, este timpul să te focusezi pe realizarea planurilor tale de lungă durată şi responsabilităţi asumate. Cu toate acestea, nu ar strica dacă azi ai devia puţin de la programul tău rigid şi te-ai mai relaxa.
Vărsător
Oportunităţile personale sunt numeroase. Vei fii popular. Eşti atractiv, plăcut, respectat şi cu o reputaţie bună în faţa prietenilor şi a colegiilor. Orice eveniment neaşteptat îţi este favorabil. Nu te culca însă pe o ureche. O asemenea reputaţie se menţine constant.
Peşti
Interesul tău în acţiuni de caritate, cunoştinţe şi artă este în creştere. Înclinaţia ta către fantezii unice şi abordări neortodoxe este privită ca fiind potrivită şi poate fi un succes. La locul de muncă ţi se permite să acţionezi cum crezi de cuviinţă dacă acţiunile tale sunt ghidate de cele mai bune intenţii.