Berbec
Redescoperi o activitate pe care o lăsaseşi deoparte şi acum îţi face la fel de multă plăcere ca în trecut. Plin de entuziasm vei face faţă cu brio unei dispute serioase ce va avea loc în familie, iar mărul discordiei este situaţia financiară tot mai fragilă, la care se pare că ai contribuit şi tu.
Taur
Îţi asumi foarte multe sarcini acasă din dorinţă de a pune la punct tot ce a rămas în urmă din cauza lipsei tale de timp. Vrei să le arăţi celor din casă faptul că pentru tine contează foarte mult ceea ce se întâmplă cu ei, aşa că reuneşti familia în jurul mesei în încercarea de a te pune la curent cu ce se întâmplă în viaţa lor.
Gemeni
Tot ce ţine de viaţă personală îţi cam scapă de sub control. Este vorba despre ruperea unor relaţii sau cel puţin deteriorarea lor aproape de rupere. Confuz şi obosit preferi să nu faci nimic pentru a remedia situaţia şi bine faci pentru că astrele îţi vor da luciditatea necesară peste câteva zile.
Rac
Colegii de muncă fac glume pe seama ta şi în loc să le ţii hangul astăzi te simţi deranjat, iar drept urmare spui verde înfaţă ce te calcă pe nervi. Cei din jur nu înţeleg de ce ţi-ai pierdut simţul umorului şi rămân uimiţi de reacţia ta. Ai tendinţa să exagerezi şi în discuţiile cu apropiaţii.
Leu
Te bucuri de autoritate fără să dobândeşti vreo funcţie de conducere, iar ascensiunea rapidă îţi redă încrederea în tine. În aceste condiţii nu este de mirare că îţi doreşti tot mai mult de la tine şi de la cei din jur. Ai mare grijă totuşi cui îi împărtăşeşti părerile tale pentru că nu toţi cei care îţi zâmbesc îţi sunt şi prieteni.
Fecioară
Faptul că nu mai eşti persoană tolerantă de dinainte este clar pentru toată lumea, dar nu pentru toată lumea este clar şi motivul, aşa că mulţi încep să caute explicaţii. Nu este un demers care să te bucure pentru că vezi cum toată lumea îţi dezgroapă trecutul. Pentru a nu le da explicaţii, te izolezi de toţi curioşii.
Balanţă
Orice nouă sarcină de la locul de muncă te incită şi te avânţi asupra ei cu un elan greu de stăvilit. Vrei să faci totul repede şi uşor pentru ca la final să fii cel care primeşte toate laudele. Din păcate, lucrurile nu pot fi făcute şi repede şi bine, aşa că vei fi întors de foarte multe ori pentru lucrurile făcute superficial.
Scorpion
Ideea unei călătorii te speria peste măsură, dar nu îţi dai seama de beneficiile pe care le poate aduce. Ai ocazia să întâlneşti persoane cu o mentalitate sănătoasă de la care ai ce învăţa. Ia tot ce este bun de la ele şi oferă-le un pic din experienţa ta de viaţă pentru ca schimbul să fie complet.
Săgetător
Crezi că fericirea este mai departe de tine şi că nu o poţi găsi în anturajele pe care le frecventezi, aşa că te alături unui grup în care valorile sunt total altele faţă de ale tale. Pari să le adopţi doar pentru a fi parte a grupului, însă nu te simţi în largul tău. Oamenii care nu te acceptă aşa cum eşti nu au ce căuta în preajma ta, chiar dacă par inteligenţi şi importanţi.
Capricorn
Îţi schimbi un pic viziunea despre iubire şi drept urmare devii ceva mai selectiv cu posibilii parteneri de cuplu. Cei care vor să fie alături de tine au de trecut diverse teste care de care mai grele. Raţiunea nu are ce căuta în procesul de îndrăgostire, deci ascultă ce are şi inima de spus.
Vărsător
Discuţiile despre dragoste te irită astăzi şi oricine vrea să te convingă de nevoia dragostei în viaţa ta nu reuşeşte decât să dea piept cu pesimismul tău. Eşti extrem de dezamăgit şi rememorezi la nesfârşit ceea ce ai trăit, când ar fi mai important să te concentrezi prezent. Ratezi multe şanse de a ieşi în oraş cu persoane interesante din cauza atitudinii tale.
Peşti
Crezi că este momentul să îţi faci o listă riguroasă cu priorităţi pentru că te implici n mai multe situaţii decât ar trebui. Ai timpul necesar să îţi pui ordine în gânduri şi să priveşti cu mare atenţie toate scopurile pe care ţi le propui. Vei observa că multe nu sunt de actualitate.