Factura pentru Brexit, estimată la o sumă cuprinsă între 40 şi 45 de miliarde de euro, potrivit guvernului britanic

Factura pentru Brexit, estimată la o sumă cuprinsă între 40 şi 45 de miliarde de euro, potrivit guvernului britanic
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 08.12.2017 19:06
Suma la care se va ridica 'factura' pentru Brexit, ce va trebui negociată între Londra şi Bruxelles, este estimată la 40-45 de miliarde de euro, a declarat vineri, pentru AFP, un purtător de cuvânt al Downing Street.

Dimineaţa, liderii fiecărei părţi au anunţat încheierea unui acord de principiu asupra celor trei dosare prioritare ale divorţului, însă fără a avansa cifre.

Această sumă este mai mică decât cea pe care o ceruse în octombrie preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care a estimat că factura se va ridica la o sumă situată între 50 şi 60 de miliarde de euro.

Totuşi, ea reprezintă mai mult decât dublul propunerii iniţiale pe care a formulat-o guvernul britanic, care se situează în jurul a 20 de miliarde de euro.

"Nu putem calcula exact sumele în chestiune, toate aceste cifre se vor modifica", a dat asigurări, vineri, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, pentru a explica de ce nu a fost comunicată nicio sumă fixă.

Acordul prevede ca Marea Britanie să continue să participe la bugetul anual al UE în 2019 şi 2020, "ca şi cum ar fi rămas în UE".

După această perioadă, Londra va trebui să-şi respecte în continuare angajamentele financiare asumate în cadrul bugetelor anterioare, dar care nu au fost încă achitate. Bugetele anuale europene disting între creditele bugetare şi creditele de angajament, acestea din urmă putând fi eşalonate pe mai mulţi ani.

Acest "rest ce rămâne să fie lichidat", care constituie cea mai mare parte din reglementarea financiară a Brexitului, va fi calculat la 31 decembrie 2020 şi va fi plătit progresiv, pe măsură ce aceste angajamente vor deveni exigibile, cum ar fi fost cazul dacă Marea Britanie rămânea un stat membru.

Londra îşi va asuma de asemenea progresiv partea sa în plăţi precum pensiile unor funcţionari europeni. "Eventuale pasive" sunt de asemenea luate în calcul: UE s-a trecut garantă a împrumuturilor pentru ţări terţe, iar bugetul european ar putea fi solicitat în caz de neefectuare a plăţii. Acordul stipulează că toate aceste sume vor fi achitate în euro.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI