SUA: Donald Trump a promulgat cea mai amplă reformă fiscală din ultimii 30 de ani

SUA: Donald Trump a promulgat cea mai amplă reformă fiscală din ultimii 30 de ani
Sursa: jurnal.md/Agerpres Foto: Getty Images 22.12.2017 21:20
Preşedintele SUA, Donald Trump, a promulgat vineri cea mai mare reformă a sistemului fiscal din ultimii 30 de ani, întărind astfel cea mai mare victorie legislativă din primul său an la conducerea ţării, transmit AP şi Reuters.

Reforma va reduce impozitul federal pentru companii de la 35% la 21%, iar cota maximă de impozitare a veniturilor va fi redusă de la 39,6% la 37%, numărul de tranşe rămânând neschimbat.

Donald Trump a scos în evidenţă nivelul reducerilor de taxe şi le-a declarat jurnaliştilor: "cifrele vor vorbi". Preşedintele a explicat că iniţial voia să aştepte până după 1 ianuarie cu promulgarea dar s-a răzgândit.

Spre deosebire însă de reforma fiscală din 1986, de data aceasta niciun democrat nu a votat în favoarea reformei propusă de republicani. Republicanii insistă că acest pachet de reduceri de taxe pentru companii, IMM-uri şi persoane fizice va stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. În opinia lor, aceste măsuri sunt vitale pentru a-şi păstra majoritatea de care se bucură în Camera Reprezentanţilor şi Senat înaintea alegerilor parţiale din luna noiembrie 2018.

În schimb, democraţii, care se opun în unanimitate proiectului legislativ, susţin că reforma fiscală avantajează corporaţiile şi persoanele înstărite, va majora datoria SUA cu 1.500 de miliarde de dolari în următorul deceniu şi va adânci şi mai mult inegalităţile dintre bogaţi şi săraci.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI