Taxă de 1.000 de lire pentru străinii din Marea Britanie

Taxă de 1.000 de lire pentru străinii din Marea Britanie
Sursa: jurnal.md/Digi24 Foto: Shutterlock 13.01.2017 05:46
Marea Britanie se gândeşte să introducă o taxă de o mie de lire pe an pentru europenii care lucrează în ţară. Ministrul imigraţiei de acolo a explicat că angajatorii sunt cei care vor scoate aceşti bani din buzunar şi că o vor face cel mai probabil după ce Marea Britanie iese oficial din UE.

Anunţul a încins destul de mult spiritele în mediul de afaceri, mai ales că sectoare întregi ale economiei se bazează pe specialiştii veniţi de peste graniţă. Totuşi, Londra pare hotărâtă să pornească pe acest drum şi deja a creat un precedent. În luna aprilie intră în vigoare aceeaşi taxă de o mie de lire dar îi vizeaza iniţial pe cei veniţi din afara Uniunii Europene.

Extinderea măsurii la ţările UE nu are susţinerea întreg spectrului politic, ba chiar liberal-democraţii au mers într-atât de departe încât au catalogat ideea drept "stupidă". Totuşi Theresa May nu pare convinsă că ar fi o greşeală.

Purtătorul de cuvânt al primului ministru a arătat că taxa este una dintre opţiunile luate în considerare şi ca la final Guvernul va alege cea mai bună soluţie pentru a îngrădi imigraţia. Patronatele însă sunt îngrozite. Companiile s-ar confrunta cu o dublă criză - pe de-o parte sunt obstacolele la angajarea celor mai talentaţi candidaţi, şi de cealaltă incertitudinile Brexit-ului.

Totuşi, multe idei extreme au fost fluturate în politica britanică şi adesea au avut viaţă foarte scurtă. În toamnă, de pildă, ministrul de interne Amber Rudd a propus o lege care să oblige companiile să publice detalii despre străinii pe care îi angajează, însă ideea a picat după o reacţie publică foarte acidă.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP