O investigaţie realizată de Rosbalt relevă că Dmitri Zaharcenko şi-a început ascensiunea prin anul 2007, când ajunge şef-adjunct în Direcţia "T" a agenţiei anticorupţie, specializată pe investigarea fraudelor bancare.

Potrivit Rosbalt în cadrul acestei direcţii Zaharcenko s-a împrietenit cu Dmitri Zabednov, considerat unul dintre cei mai buni specialişti "în scheme" din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Rusia, care şi i-a asigurat protecţia necesară pentru ascensiunea ulterioară.

De notat că în anul 2012, Zabednov a decedat în condiţii misterioase. Potrivit unor surse apropiate serviciilor de securitate, şi moartea lui Zabednov şi arestarea lui Zaharcenko este legată ancheta pe cazul liderului mafiot Zahar Kalaşov, supranumit "Şarko Molodoi".

Datorită lui Zabednov, Dmitri Zaharcenko a ajuns în 2007 în solda bancherului Gherman Gorbunţov. 

Ultimul iar fi plătit un salariu lunar de 150-000 de dolari, pentru ca acesta să îi asigure protecţia în cadrul MAI, dar şi să rezolve diverse probleme cu forţele de securitate. De fapt, el a servit ca un agent de securitate pentru Gorbunţov, constată Rosbalt.

Este demn de remarcat faptul că în acea perioadă grupul financiar-bancar a lui Gherman Gorbunţov. era considerat cel mai mare jucător de pe piaţa "lichidităţii" şi de scoatere ilicită a capitalului din Rusia în străinătate.

Până în anul 2009, afacerile lui Gorbunţov au mers ca pe roate, el ajungând o persoană extrem de influentă în Rusia.

În 2009-2010, pentru Gorbunţov au început probleme serioase. Din una dintre băncile imperiului său a dispărut aproximativ un miliard de dolari, care ar fi aparţinut unor persoane apropiate, atunci de conducerea Cailor Ferate ale Rusiei.

În urma acestor probleme o mare parte din activele lui Gorbunţov: cote în capitalul a şase bănci şi şase uzine, palatul sporturilor Sokolniki, terenuri, spaţii comerciale de peste 100.000 de metri pătraţi au fost preluate prin diverse metode de persoanele care se considerau prejudiciate.

Potrivit Rosbalt, "în acest conflict Zaharcenko nu l-ar trădat pe Gorbunţov, pentru că el pur şi simplu lucra pentru întreaga grupare, din care a fost eliminat Gherman".

Gorbunţov a fugit în Moldova, unde la finele anului 2008 a preluat Universalbank. În 2011, a fost nevoit să fugă şi de aici, ajungând în Londra, Marea Britanie, unde în martie 2012 a fost ţinta unui atentat, care ar fi fost comis de killerul moldovean Vitalie Proca.