Şeful guvernului de la Bucureşti a mai atenţionat executivul de la Chişinău că banii primiţi trebuie gestionaţi în interes general, deoarece „banii au fost oferiţi cetăţenilor RM”.

„Este în interesul Guvernului Republicii Moldova să folosească aceşti bani în interesul general şi să nu fie canalizaţi în alte direcţii. Înainte de a debloca prima tranşă, au fost luate câteva măsuri, inclusiv legate de funcţionarea sistemului bancar, prin care am vrut să ne asigurăm de cât mai multă transparenţă în privinţa utilizării acestor fonduri. Şi, cu siguranţă, în viitor vor exista şi instrumente cu ajutorul cărora ne vom asigura ca aceşti bani să fie bine folosiţi. Dat fiind faptul că sunt bani care vor fi rambursaţi, cred că aceşti bani trebuie să fie bine folosiţi”, a declarat Dacian Cioloş, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Chişinău.

Totodată, premierul român a menţionat că acum autorităţile de la Bucureşti controlează cum sunt folosiţi banii din ajutoarele financiare nerambursabile, iar monitorizarea este efectuată de anumite structuri de la Bucureşti. 

„Legat de alocările nerambursabile, aici există şi o implicare directă a structurilor administrative româneşti privind utilizarea acestor fonduri şi ne asigurăm că aceste lucrări sunt utilizate. Licitaţiile pentru acele microbuze şcolare vor fi organizate direct în România, vom aduce direct microbuzele pentru a simplifica lucrurile. Pentru acele proiecte de investiţii, împreună cu autorităţile publice locale, vor fi instrumente pentru ca să vedem că aceşti bani sunt utilizaţi corect”, a adăugat premierul român.

„Această abordare cu furatul banilor şi cu anumite interese legate de canalizarea banilor într-o altă direcţie poate să funcţioneze până la un punct. Poate că merge până la un punct, dar astfel de abordări riscă să slăbească încrederea în capacitatea statului de administra astfel de proiecte şi cred că astfel de abordări sunt în dezavantajul oricărui guvern. Aceşti bani sunt pentru cetăţenii Republicii Moldova. Un guvern care nu este capabil să asigure o administrare corectă şi transparentă a fondurilor în timp pierde din credibilitate şi susţinerea politică a cetăţenilor”, a punctat Dacian Cioloş.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.