„Guvernarea actuală creează o impresie falsă în opinia publică, precum că FMI ar fi gata să reînnoiască finanţarea. Nu este corect, nu este aşa, pur şi simplu. FMI are o listă lungă de precondiţii, o parte fiind cunoscută public şi altă parte nu. Un set lung care trebuie îndeplinite. FMI nici pe departe nu a căzut de acord să reînnoiască finanţarea. Mai întâi trebuie îndeplinite aceste precondiţii”, a mai declarat Vladimir Socor. 

„Există o deosebire, nu fundamentală, dar o deosebire de ordin tactic între abordare Uniunii Europene şi abordarea statelor Unite faţă de reînnoirea finanţării internaţionale. UE este exigentă, doreşte îndeplinirea riguroasă a condiţiilor. Statele Unite au o abordare mai relaxată, ele doresc nişte condiţii mai flexibile pentru a permite reînnoirea finanţării de către FMI, într-un viitor apropiat de teama unui haos politic şi social în Republica Moldova”, a adăugat invitatul emisiunii.

Totodată, Vladimir Socor a menţionat că impresia falsă a fost formată de propaganda lui Plahotniuc: „Impresia că partenerii de dezvoltare ai Republica Moldova susţin actuala guvernare este creată de propaganda lui Plahotniuc. Există o măsură limitată, un grad limitat, nu de sprijin faţă de actuala guvernare, dar de acceptare externă a actualei guvernări din cauza lipsei unei alternative politice deocamdată”. 

„Observatorii occidentali, guvernele occidentale, nu au urmărit cu atenţie evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova. Nu e lipsă de informare, ci lipsă de atenţie, pentru că ştiu foarte exact că misiunea delegaţiei UE de la Chişinău a informat UE foarte exact şi foarte punctual tot timpul. Asta ştiu precis. Totuşi, evoluţia situaţiei politice catastrofale din Republica Moldova a scăpat din vizorul occidental o perioadă, pentru că au avut alte probleme, mult mai mari decât Republica Moldova. Şi dintr-o dată occidentalii s-au trezit că puterea din Republica Moldova e monopolizată, fără alternative, care au fost nimicite în faşă. În lipsa alternativei, acceptă guvernarea ca o soluţie provizorie până se conturează o alternativă politică”, a punctat expertul. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.