Afaceristul rus de origine inguşă a fost arestat chiar în momentul când acesta urca într-un avion pentru a pleca peste hotare. Mohamed Muhiev este acuzat că ar fi făcut parte dintr-o grupare ce a devalizat 9 bănci din Rusia folosind schema moldovenească de spălare de bani.

În afară de Antalbank, această grupare mai controla băncile Lada-kredit, Dorisbank, Greenfieldbank, Sodrujestvo, Mejreghionbank, Reghional Sberbank, NST Bank şi Maximum.

Pe acest caz mai sunt anchetaţi alţi câţiva bancheri. Unii au fost daţi în urmărire, iar alţii au acceptat să coopereze cu autorităţile, în prezent beneficiind de pază din cauza ameninţărilor la adresa vieţii lor.

Cele nouă bănci atrăgeau bani de la deponenţi cărora le promiteau dobânzi mari. Ulterior însă banii ajungeau pe conturile unor firme afiliate sau prin tranzacţii cu hârtii de valoare. Toată operaţiunea se efectua prin intermediul Antalbank.

Gruparea avea legături cu afaceristul rus Aleksandr Grigoriev, una dintre persoanele cheie în schema de spălare a zeci de miliarde de dolari din Rusia prin sistemul bancar şi judecătoresc al Moldovei şi care a fost arestat în octombrie 2015.

Potrivit unei investigaţii RISE, Grigoriev controla 16,35 % din acţiunile băncii Russkii Zemelnîi Bank, o instituţie financiară care, în perioada 2012-2014, a transferat prin intermediul Moldindconbank-ului cel puţin 152,5 miliarde de ruble (aproximativ 5 miliarde de dolari la cursul de schimb din acea perioadă). La Russkii Zemelnîi Bank, Grigoriev şi-a adus propria echipa de manageri, din care a făcut parte şi Igor Putin, vărul preşedintelui rus, membru în consiliul băncii până în 2014.

Igor Putin şi Aleksandr Grigoriev sunt legaţi prin mai multe combinaţii. Putin a fost membru al consiliului „SU-888”, o companie de construcţii în care Grigoriev este acţionar majoritar. De asemenea, el a fost în consiliul „Promsberbank”, o bancă mică din regiunea Moscovei, în acelaşi timp când Grigoriev a fost acolo acţionar.

Din informaţiile obţinute de RISE Moldova de la Poliţia de Frontieră, rezultă că Grigoriev a vizitat Moldova de două ori: pe 29 mai 2014 şi pe 24 iunie 2014. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.