Sergiu Cioclea are 17 ani de experienţă în sectorul financiar-bancar, are diplomă de master la Universitatea Pantheon-Assas din Paris şi, pe lângă cetăţenia RM, deţine cetăţenie română şi franceză. În prezent, acesta deţine funcţia de membru în Comitetul Executiv al băncii BNP PARIBAS ZAO din Rusia. În perioada 2008-2015 a deţinut funcţia de Director Gerant, şef al Departamentului Finanţe Corporative. (Vezi CV-ul mai jos)

Serghei Melnik a făcut masterat la Universitatea din Florida Centrală. Din 2004 este preşedintele companiei de consultanţă corporativă Corporaţia Wolf Blitz, din Orlando, Florida. (Vezi CV-ul mai jos)

În total, la fotoliul de guvernator al băncii centrale pretind patru candidaţi. Primul candidat înregistrat este analistul financiar Roman Cernâşev, iar al doilea candidat este Vadim Brânzan, specializat în finanţe.

Dosarele mai pot fi depuse astăzi până la ora 17:00. La funcţia de Guvernator al Băncii Naţionale pot candida persoanele care, cumulativ deţin cetăţenia Republicii Moldova, au studii superioare/post-universitare, au experienţă de cel puţin 10 ani în domeniul financiar sau monetar, cunosc foarte bine şi au capacitatea de a vorbi fluent engleza.

Săptămâna trecută, Liga Bancherilor din Moldova a cerut printr-o declaraţie ca aceste concursuri de selectare şi desemnare a membrilor organelor de conducere ale BNM să fie transparente, credibile, iar membrii comisiilor de selectare să fie persoane profesioniste din ţară şi din străinătate, cu reputaţie impecabilă şi integritate, care cunosc activitatea multidimensională a unei bănci centrale.

„În acest context, calitatea concursului de selectare a guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei desfăşurat anul trecut a fost sub aşteptări, iar noua încercare de selectare anunţată actualmente trezeşte suspiciuni privind rezultatul final”, au declarat bancherii.

Fotoliul de guvernator al BNM este vacant din septembrie trecut, când Dorin Drăguţanu şi-a dat demisia invocând presiuni politice. Totodată, s-a lăsat de funcţie şi viceguvernatorul băncii centrale, Marin Moloşag. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.