Unul dintre candidaţii care şi-au depus astăzi dosarele pentru a participa la concurs este actualul membru al Curţii de Conturi Valeriu Chiţan care, anterior, a fost viceministru al Finanţelor. În competiţie s-a înscris şi Serghei Melnic, cu experienţă în consultanţă financiară în cadrul mai multor companii din Statele Unite. Un alt candidat este Sergiu Cioclea, şef al Departamentului Finanţe Corporative la una dintre cele mai mari bănci din Europa. Cel de-al patrulea pretendent este consultantul financiar Victor Timotin, care a activat la mai multe bănci din Rusia. La funcţia de guvernator BNM râvneşte şi economistul Sergiu Iachim, care s-a înscris şi în concursul precedent pentru selectarea guvernatorului BNM, însă ulterior s-a retras, invocând motive personale.

La fotoliul de şef al băncii centrale pretinde şi Gheorghe Dimitrov, cu experienţă în cadrul mai multor instituţii financiare din Italia, Polonia, Bulgaria şi Ucraina. Cel de-al şaptelea candidat este un absolvent al Universităţii din Harvard, Vladimir Munteanu. În total, nouă persoane pretind la fotoliul de guvernator al Băncii Naţionale. Anterior, în concurs s-a înscris şi Vadim Brânzan, care a activat în cadrul mai multor companii din Marea Britanie şi Statele Unite, şi Roman Cernîşev, cetăţean al Moldovei şi Israelului, care a fost dealer pe piaţa valutară, vânzător de valori mobiliare şi manager de portofoliu la o bancă israeliană. Serviciul de presă al Parlamentului anunţă că dosarele candidaţilor vor fi examinate mâine în cadrul şedinţei ţa Comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de Guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.