Suma este alocată în baza Acordului între Guvernele celor două state privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010.

În perioada 2014-2016, în baza acestui document, România a oferit succesiv sume de bani Republicii Moldova pentru implementarea mai multor proiecte.

Implementator/beneficiar al acţiunilor care urmează să fie derulate va fi Vestmoldtrans, operatorul de transport gaze naturale din Republica Moldova, iar executant - Transgaz, operatorul român de transport.

Cei 550.000 de euro vor fi acordaţi Republicii Moldova după actualizarea Programului de cooperare pe 2016 între guvernele celor două state.

Recent, BERD a decis că va oferi 41 de milioane de euro pentru a extinde gazoductul Iaşi-Ungheni până la Chişinău. Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 93 de milioane de euro. Totodată, Banca Europeană de Investiţii va oferi în paralel un împrumut, iar Uniunea Europeană va cofinanţa proiectul.

Astfel, urmează să fie construită o nouă conductă care va aduce gaz în capitala Republicii Moldova din România. Noua reţea va avea lungimea de 120 km, diametru de 600 mm, cu o capacitate de 1,5 miliarde metri cubi pe an fiind conectată la reţelele de infrastructură de gaze existente la Ungheni şi Iaşi.

Precizăm că gazoductul Iaşi-Ungheni este cel mai mare proiect de interconectare a sistemelor de transport a gazelor dintre România şi Republica Moldova a costat 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro reprezintă un grant din partea UE.