De fapt, ţigări moldoveneşti de contrabandă, chiar şi în cantităţi mari, poţi cumpăra uşor fie în pieţele din Odesa, fie de la comercianţi care postează anunţuri pe site-urile ucrainene. Totuşi, datele oficiale oferite de autorităţile vamale din ambele state arată că în ultimii ani Ucraina nu a importat deloc ţigări din Republica Moldova.

Contrabandă cu ţigări, profit de milioane

- Unde aş putea cumpăra ţigări din Moldova?, ne adresăm comercianţilor de la intrarea din piaţa „Privoz”.

- Acum îi alungă, dar puteţi întreba acolo, peste câteva rânduri, ne-o taie scurt unul dintre ei. 

Mergem printre rândurile unde, în unele zile ţigările stau întinse chiar pe asfalt. Poţi lua doar un pachet, sau mai multe, chiar dacă, potrivit noului Cod fiscal al Ucrainei, produsele supuse accizării pot fi vândute doar de agenţii economici ce au un aparat de casă. Astăzi, oamenii legii fac adesea raiduri prin piaţă, dar chiar şi aşa mai poţi găsi pe cineva care să vândă ţigări moldoveneşti pe sub masă. 

Totodată, există şi comercianţi care activează în buticuri specializate în vânzarea produselor din tutun. Ne apropiem de unul dintre aceste chioşcuri. Primul produs pe care îl cerem sunt ţigările „Rich”, fabricate în Rusia. Oficial, acestea nu pot fi importate în Ucraina din cauza regimului de sancţiuni. Potrivit unor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, aceste ţigări sunt aduse din autoproclamata republică nistreană.

- Sigur că avem, ne răspunde vânzătoarea.

- Vrem cam douăzeci de pachete. Putem lua atâtea? Aveţi? La ce preţ sunt?, precizăm noi.

Ni se confirmă că putem lua oricât avem nevoie, iar preţul este unul competitiv. Chioşcul nu este însă dotat cu un aparat de casă, iar plata pentru ţigările vândute se face doar în numerar. În aceste condiţii, nu se ştie cum plătesc comercianţii acele 5% din profit în bugetul local, aşa cum îi obligă legea.

Odesa a fost dintotdeauna cunoscută pentru fluxul enorm de mărfuri de contrabandă din întreaga lume, pe care îl „găzduieşte”. Chiar dacă autorităţile susţin că întreprind măsuri, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, inclusiv din cauza că regiunea Odesa are hotar cu republica nerecunoscută transnistreană, fapt care contribuie la circulaţia ilegală a mărfurilor.

În piaţa „Privoz”, de exemplu, poţi găsi şi cumpăra orice, după cum glumesc oamenii din Odesa. La tarabe poţi găsi uşor ţigări care nu sunt produse în Ucraina: „Astra” din Republica Moldova, ţigări englezeşti cu denumirea „Business Club”, ţigările greceşti „Asmolof”, dar şi multe altele. 



Ţigări cumpărate la piaţa „Privoz”

De cele mai multe ori, preţul acestora este relativ mic, inclusiv pentru că pentru acestea nu au fost achitate accizele, impozitul pe venit şi taxe de import. Iar dacă pe unele, totuşi, există timbre de acciz, vizual, acestea se deosebesc mult de timbrele de acciz legale. Aceeaşi producţie o poţi găsi şi pe Internet. Pe de altă parte, cu cât mai mult te îndepărtezi de piaţa „Privoz”, cu atât eşti privit mai ciudat de comercianţi atunci când le spui că ai vrea să cumperi de la ei ţigări străine, „neobişnuite”. 

Oficial: Ucraina nu importă ţigări din Republica Moldova

Potrivit datelor Inspectoratului Fiscal de Stat din Ucraina, în 2014 şi 2015, statul vecin nu a importat deloc ţigări din Republica Moldova. La rândul lui, Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova afirmă că exporturi de ţigări spre Ucraina nu s-au înregistrat nici în 2016. 

În aceste condiţii, ţigările din Republica Moldova, în piaţa „Privoz” din Odesa, se vând ilegal, fără acte de provenienţă sau de import-export. În aceste condiţii, un simplu calcul arată că, anual, în bugetul Ucrainei nu ajung milioane de hrivne, în timp ce veniturile contrabandiştilor sunt uriaşe.

Doar în luna iulie 2016, în regiunea Odesa au fost înregistrate capturi de ţigarete în valoare de peste un milion de hrivne. La volanul autoturismului în care se aflau cele mai multe ţigări se afla un cetăţean al Ucrainei. 

Într-un alt caz, înregistrat în martie curent, în oraşul Cernomorsk, regiunea Odesa, a fost oprită o maşină în care s-au depistat 12,6 milioane de mărci de acciz transportate ilegal. În acest caz, şoferul era un cetăţean al Turciei, care ducea încărcătura în Republica Moldova.

Potrivit şefului Serviciului de presă din cadrul Departamentului Regional Sud al Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, Andrii Beloborodcenko, volumul ţigărilor de contrabandă identificate la hotar cu regiunea Odesa este în continuă creştere. Astfel, de exemplu, în 2014 au fost identificate 128 de cazuri de transportare ilegală peste hotar a produselor din tutun. În consecinţă, au fost confiscate peste două milioane de pachete de ţigări. Prin comparaţie, în 2014, au fost documentate 75 de cazuri, fiind confiscate peste patru milioane de pachete de ţigări. În prima jumătate a anului 2016, au fost deja confiscate două milioane de pachete de ţigări.

Schemele contrabandiştilor

Despre metodele de luptă cu contrabanda şi (in)eficienţa acestora am discutat cu reprezentanţii autorităţii vamale din Odesa, instituţie condusă de Iulia Maruşevski. Potrivit acesteia, reţelele de contrabandă operează în direcţie dublă: atât din Republica Moldova spre Ucraina, cât şi din Ucraina spre Republica Moldova. În majoritatea cazurilor, destinaţia finală sunt ţările Uniunii Europene. Drept justificare, susţin autorităţile ucrainene abilitate să lupte fenomenul contrabandei, este vorba despre diferenţa semnificativă de preţ. De exemplu, în medie, în Republica Moldova şi Ucraina un pachet de ţigări costă aproximativ un dolar SUA, în timp ce în Uniunea Europeană preţul acestuia este de cinci ori mai mare. 

Cel mai des, pentru a trece marfa peste hotar, contrabandiştii folosesc locurile mai puţin vizibile din maşini şi camionete. Este vorba despre partea din interiorul uşilor, interiorul cutiei cu instrumente sau în diferite dispozitive instalate în partea de jos a autoturismelor. Pe de o parte, instituţiile vamale îşi propun intensificarea luptei împotriva contrabandei, inclusiv împotriva circulaţiei ilegale a produselor din tutun. Pe de altă parte, se încearcă reducerea numărului auditelor iniţiate de către inspectori.

Corupţie = contrabandă

Totuşi, din anumite motive, autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina nu vor sau nu pot combate în totalitate fenomenul contrabandei. Lungimea totală a frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina este de 1.222 de kilometri, dintre care peste 400 arată că au hotar cu autoproclamată republică nistreană. Potrivit Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, la graniţa cu R.Moldova funcţionează 54 de puncte de control, 41 dintre ele sunt pentru automobile, opt - pe cale ferată, trei - pe râu, două - pe feribot.

Conform datelor furnizate de către autorităţile din Republica Moldova, toate punctele de trecere a frontierei sunt dotate cu echipamente speciale, inclusiv scanere X-ray de diferite tipuri. În plus, cinci scannere mobile specializate Rapiscan M4507, utilizate pe întreg teritoriul frontierei Republicii Moldova şi deplasate periodic în aşa-numitele zone de risc. Majoritatea dintre ele au fost oferite de către Uniunea Europeană drept donaţii în perioada 2008-2009. Mai mult, autorităţile au precizat că sunt şi alte instituţii ale statului care deţin asemenea echipamente şi care sunt utilizate după competenţă, inclusiv în posturile vamale. Cu toate acestea, când este vorba despre corupţie, utilitatea acestor dispozitive sofisticate se reduce la zero, iar ţigările de contrabandă ajung în vitrine, fapt demonstrat şi de experimentul pe care l-am efectuat la piaţa „Privoz”.

Din surse care au solicitat anonimatul, aflăm că, spre regiunea Odesa, contrabanda din Republica Moldova şi teritoriul controlat de autorităţile separatiste de peste Nistru trece prin două canale. În primul caz este vorba despre aşa-numitul canal „zona verde” (ucr. „zelenka” - n.r.) - prin porţiunile de hotar care nu sunt controlate de vameşi şi de poliţia de frontieră din cele două ţări. În alte cazuri, ţigările trec prin aşa-numita fereastră - un coridor care, contra unei sume de bani, este oferit contrabandiştilor la punctele de trecere a frontierei. Adesea, ţigările capturate se dovedesc a fi contrafăcute în regiunea separatistă a Republicii Moldova, iar prin evaziune fiscală, acestea aduc contrabandiştilor şi autorităţilor care tutelează aceste afaceri profituri uriaşe.

Potrivit datelor oferite de aşa-numitul minister al justiţiei din rmn, în regiune funcţionează fabrica de tutun „Ukr Dnestr Group”, care furnizează produse din tutun în oraşul Tiraspol. Există însă producţie de tutun şi în oraşul Dubăsari, lucru confirmat şi de bazele de date din această regiune. 

Într-o scrisoare adresată ministerului economiei din stânga Nistrului am solicitat de la aşa-numitele autorităţi informaţii privind volumul de ţigări produse, importate sau exportate în regiunea transnistreană, dar, după mai bine de două luni, solicitarea noastră a rămas fără răspuns. Astfel, este aproape imposibil de a afla cu exactitate ce volum de tutun prelucrează fabricile din această regiune. Totuşi, ţigările produse în regiune împânzesc vitrinele magazinelor din Dubăsari şi Tiraspol. Potrivit localnicilor, cea mai mare întreprindere producătoare de ţigări aparţine companiei „Sheriff”.

În aceste condiţii, devine evident că pentru o republică separatistă cu o populaţie de cel mult jumătate de milion de cetăţeni, trei fabrici, despre care se ştie doar din surse deschise, dar şi altele câteva despre care ne-au povestit localnicii, sunt foarte multe. La fel, aceştia lucrează şi pentru pieţele externe, livrându-şi produsele în condiţiile speciale acordate de autorităţile constituţionale sau după ce trec produsul peste hotar în mod fraudulos. Anterior, în repetate rânduri, oamenii legii au anunţat despre depistarea produselor de tutun contrafăcute în regiunea transnistreană în capturile de contrabandă.

„Ukr-Dnestr-Group”: rmn şi Ucraina

Compania „Ukr-Dnestr-Group” activează în rmn din 2012, iar ulterior a fost înregistrată cu acelaşi nume şi în Ucraina. Adresa juridică a companiei este oraşul Odesa, Devolanovski Spusk, 11 şi se ocupă de „fabricarea produselor din tutun” şi „comerţ cu ridicata cu produse din tutun”. Conform datelor oficiale, proprietarul companiei este omul de afaceri din Odesa, Vladimir Rozengolţ. Nu există informaţii precum că agentul economic ar fi încălcat legea, totuşi am încercat să discutăm cu acesta despre condiţiile în care se activează în regiunea transnistreană şi Ucraina. Deşi am adresat administraţiei o solicitare, demersul a rămas fără un răspuns.

Gaura neagră: pierderi de zeci de milioane, nicio persoană după gratii

Se ştie că autoproclamata republică contribuie la punerea în aplicare a schemelor criminale, care afectează nu numai ţările vecine, dar şi ţări din întreaga Uniune Europeană. În Republica Moldova, de exemplu, sunt în vigoare două decizii guvernamentale - din 2001 şi 2005 - potrivit cărora, companiile transnistrene sunt scutite de plata pentru importul de ţigări şi pentru poluarea mediului. Antreprenorii din aşa-numita republică pot beneficia de scutiri la plata impozitelor şi taxelor vamale dacă sunt înscrişi în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor din Republica Moldova, precum şi în cazul în care au obţinut licenţă pentru importul şi prelucrarea tutunului, cu condiţia că declară aceste mărfuri structurilor vamale competente. Astfel, companiile dintr-o regiune nerecunoscută sunt, de fapt, legalizate. Pierderile UE, ca urmare a acestor tranzacţii frauduloase sunt estimate la zeci de milioane de euro, care ajung în buzunarele beneficiarilor din diferite state.

Astfel, în 2014, au fost documentate câteva companii din stânga Nistrului, care ar fi importat ţigări de la fabrici din Italia. Tranzacţiile de export au fost raportate în sistemul vamal european şi au fost finalizate fictiv la vămile moldo-română şi româno-ucraineană. Companiile transnistrene, care au participat la aceste scheme sunt - SRL Alcazar, Sarmat-Plus SRL şi altele. Pentru a pune în aplicare această schemă ar fi fost falsificate acte emise de organele abilitate din România, Republica Moldova şi Ucraina, fiind aplicate avize false pe declaraţiile de export şi import, acte pentru transport cu camioane de mare tonaj şi alte documente.

Atunci, schema a fost identificată de Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republicii Moldova, în cooperare cu Instituţia europeană de combatere a fraudelor vamale OLAF şi EUBAM. Ulterior, Procuratura Generală a anunţat prin comunicate de presă că în Republica Moldova a fost iniţiată urmărirea penală pentru contrabandă. Mai târziu, în perioada 2013-2016, procurorii din Republica Moldova au iniţiat cinci dosare penale privind spălarea banilor şi contrabanda de bunuri, efectuate de SRL Alcazar, Sarmat-Plus - ambele fiind companii înregistrate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.


În cadrul anchetei s-a stabilit că SRL Alcazar nu a declarat toate bunurile la trecerea lor peste hotar. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 8,4 milioane de lei, echivalentul a peste 420.000 de dolari SUA. Compania Sarmat-Plus SRL ar fi cauzat daune într-un volum mult mai mare - 253 de milioane de lei, adică aproape 13 milioane de dolari SUA.

Cu toate acestea, până în prezent în instanţa de judecată a ajuns un singur dosar penal. Potrivit procurorului Andrei Pascari, deşi judecătorul a condamnat inculpatul la o pedeapsă cu închisoare pentru contrabandă în proporţii deosebit de mari, aceasta nu a petrecut în închisoare nicio zi, fiind eliberat condiţionat. Despre alte materiale ce ţin de contrabanda cu ţigări, suntem informaţi că „Procuratura este în proces continuu de investigare, fiind implicate echipe de anchetă din mai multe ţări ale UE”.

Şi autorităţile din Italia au demarat o investigaţie, fiind iniţiate două cauze penale împotriva unor companii-exportatoare italiene. Compania italiană Yesmoke ar fi realizat export fictiv în Spania. Scopul acestor scheme este eschivarea de la plata accizelor, compania fiind înregistrată pe numele unor persoanele decedate. Mai târziu, aceste ţigarete au fost găsite în Ungaria şi în alte ţări ale UE. Şi autorităţile slovace au reuşit să prevină schema frauduloasă care implică firmele transnistrene Sarmat Plus şi Invest Capital Group. Ţigările urmau să părăsească teritoriul UE, fără timbre de acciz, respectiv, fără a plăti pentru ele. La câteva luni după ce Yesmoke a efectuat exportul oficial al ţigărilor, o bună cantitate de ţigări au fost descoperite în estul Slovaciei. Atunci, doi cetăţeni ucraineni au fost reţinuţi.

În opinia reprezentaţilor Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM), fenomenul contrabandei ar putea fi minimizat printr-o conlucrare eficientă dintre autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina, la diferite niveluri. „EUBAM sprijină înăsprirea legislaţiei la capitolul contrabandă. La fel, acordăm autorităţilor din ambele state asistenţă în dezvoltarea strategiilor de combatere a contrabandei, dar şi în activităţi transfrontaliere concrete, de detectare, identificare şi prevenire a contrabandei”, se menţionează într-un răspuns care ne-a fost adresat.

În aceste circumstanţe, propunerea misiunii EUBAM de a crea puncte de control mixte moldo-ucrainene pentru a preveni, în primul rând, circulaţia ilegală a mărfurilor, inclusiv spre UE este tot mai actuală. Acest lucru ar putea fi realizat în practică abia din 2017.

Investigaţia este realizată în cadrul Proiectului „Shining a Light on Corruption in Moldova” desfăşurat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Freedom House, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.