În condiţiile în care nu este clar când se va consuma criza politică şi vom avea guvern şi parlament funcţional care să aprobe un nou buget de stat, nu se ştie nici cât timp ţara va trăi cu un buget provizoriu, comentează Mold-Street.

O analiză sumară a cifrelor incluse în acest buget provizoriu scoate la iveală mai multe neclarităţi. Astfel, veniturile stabilite în bugetul provizoriu pentru anul 2016 reprezintă 27,817 miliarde de lei, iar cheltuielile - 30,946 miliarde de lei. Drept urmare, deficitul prevăzut în bugetul de stat provizoriu pentru anul 2016 este de 3,128 de miliarde de lei.

Comparativ cu Bugetul de stat pe anul trecut, aprobat în aprilie 2015, prin asumarea răspunderii de către Guvern, veniturile prevăzute sunt mai mici cu 2,52 miliarde de lei, cheltuielile cu 3,37 miliarde de lei, iar deficitul cu 858 milioane de lei.

Dacă comparăm cu Bugetul de stat modificat şi completat în noiembrie 2015, de Parlament, diferenţele sunt ceva mai mici, dar oricum sunt semnificative.

Astfel, diferenţa la venituri este de 1,34 miliarde de lei, la cheltuieli de 1,78 miliarde de lei, iar la deficit de 444 milioane de lei.

Tăiem de la primării ca să dăm deputaţilor

Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetului provizoriu relevă că unele autorităţi vor primi chiar mai mulţi bani decât în 2015, în timp ce altele se vor limita la un buget auster.

Autorităţile publice locale ar urma să primească cu 161 de milioane de lei mai puţin decât în 2015, iar cel mai mare perdant este municipiul Chişinău căruia i s-au tăiat alocaţii de 63 de milioane de lei.

Articolul integral pe Mold-Street