„La 17 iulie, ANRE a majorat tarifele la gazele naturale cu 15%, iar la energia electrică - cu 30-36%. Până la majorarea tarifelor, cheltuielile pentru serviciile comunale per cap de locuitor erau în medie de 327 de lei, ceea ce constituie circa 17,1% din cheltuielile populaţiei. În urma majorării tarifelor, ponderea cheltuielilor se va majora de la 17,1% la 21%. În lei, majorarea cheltuielilor comunale per cap de locuitor va fi de aproximativ 76 de lei”, se spune în proiect.

„În aceste circumstanţe, statul este obligat să asigure cetăţenilor majorarea veniturilor, astfel încât consumatorii să poată acoperi cheltuielile majorate la serviciile comunale. Prin iniţiativa legislativă înaintată, se propune majorarea grilelor de salarizare din Reţeaua tarifară unică de salarizare a salariaţilor din unităţile bugetare şi salariile lunare ale cadrelor didactice şi ale corpului profesoral din învăţământul preuniversitar, lectorilor universitari şi asistenţilor universitari cu 70-100 de lei, ceea ce va duce la majorarea cu circa 10% a venitului pentru angajaţii cu cele mai mici salarii”, a declarat autorul proiectului, deputatul PCRM Oleg Reidman.

Deşi majoritatea fracţiunilor au declarat că susţin proiectul, deputaţii au avut pretenţii la faptul că proiectul a fost avizat negativ de către Guvern, care a invocat că nu reuşeşte să identifice resurse la data cerută de autori, adică până luna viitoare.

„Fracţiunea PLDM e absolut convinsă că salariile celor din sfera bugetară trebuie să fie majorate, dar am o întrebare către domnul Reidman: Care e părerea Guvernului, pentru că orice majorare trebuie să fie acceptată de Guvern”, s-a interesat deputatul PLDM Tudor Deliu.

„Guvernul e împotriva acestui proiect, dar greşiţi când spuneţi că trebuie Guvernul să accepte. E nevoie doar de avizul Guvernului, nu e indicat în lege cum trebuie să fie acest aviz”, a explicat deputatul Oleg Reidman.

„Îmi pare că nu m-aţi înţeles. PLDM susţine în prima lectură acest proiect, dar suntem îngrijoraţi ca mai apoi să nu fie cu sorţi de izbândă. Dar noi vom susţine proiectul”, a precizat Deliu.

Şi alţi deputaţi au menţionat că proiectul ar putea eşua din cauza avizului negativ al Guvernului. Liberal-democratul Valeriu Ghileţchi a ţinut să-l avertizeze pe autorul proiectului că în cazul în care cineva ar ataca la Curtea Constituţională iniţiativa legislativă, aceasta ar putea fi declarată neconstituţională. „Sunt de acord că suntem forul suprem legislativ al ţării, dar nu suntem mai sus de Constituţie. Au fost situaţii când Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale legi adoptate fără avizul pozitiv al Guvernului”, a spus Ghileţchi.

În replică, Oleg Reidman a ţinut să amintească deputaţilor că Parlamentul „a înghiţit” de câteva ori asumarea răspunderii de către Guvern, care nu a ţinut cont de opiniile parlamentarilor. „Iar noi acum ne facem griji de avizul Guvernului, când este vorba despre cetăţeni. Eu aşa înţeleg: suntem obligaţi să cerem avizul Guvernului, ceea ce am făcut încă în luna iulie. Iată că pe 11 septembrie, cu aşa o întârziere, în sfârşit a venit avizul de la Guvern. Deci avizul este. Cine e în stare să atace la Curtea Constituţională acest proiect? Poftim, vă rog”, a declarat deputatul PCRM.

Vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a propus ca proiectul să fie adoptat atunci când Guvernul îl va aviza pozitiv. „Eu nu sunt împotriva ca guvernul să ne trimită alt aviz”, a răspuns Reidman.

„Dar avem o problemă: n-avem guvern”, a glumit preşedintele Parlamentului. „Nu-i guvern, nu-i aviz”, i-a ţinut isonul Oleg Reidman.

Un alt deputat PLDM, Vladimir Hotineanu, a insistat şi el ca Parlamentul să ceară alt aviz de la Guvern. „Să nu fie un exerciţiu steril, să nu inducem lumea în eroare”, a menţionat deputatul.

De cealaltă parte, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Sănătate, Oxana Domenti, a explicat că proiectele în lectura I pot fi adoptate chiar şi fără aviz. „Mai ales că Guvernul nu e categoric împotrivă, ci invocă faptul că n-au identificat resursele din data în care cer autorii şi că ar putea s-o facă doar de la 1 aprilie”, a precizat Domenti.

Astfel, după îndelungate discuţii, proiectul a fost votat în primă lectură cu majoritate parlamentară şi urmează să fie pregătit pentru lectura a doua, cu avizul pozitiv al Guvernului. Dacă va fi avizat pozitiv de Guvern, legea ar putea intra în vigoare din luna decembrie, după cum propun autorii proiectului.

De menţionat că 171 de mii de persoane ar beneficia de majorare salarială în cazul în care proiectul va fi adoptat în lectură finală. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.