Autorităţile încearcă să revitalizeze oraşul, după modelul aplicat şi de alte localităţi italiene, însă pun o condiţie pentru cei care vor să îşi cumpere o casă în Ollolai cu doar 1 euro. Clădirile sunt vechi, lăsate în paragină şi abia mai rezistă, aşa că toţi cumpărătorii trebuie să îşi ia angajamentul că vor restaura şi renova proprietăţile, lucru care ar creşte cheltuielile la aproximativ 25.000 de euro.

„Ne mândrim cu originile noastre preistorice. Cruciada pe care o duc este pentru a ne salva de uitare tradiţiile noastre unice. Puterea noastă stă în trecutul nostru mândru. Am fost dintotdeauna oameni puternici şi nu vom permite ca acest oraş să moară”, a declarat Efisio Arbau, primarul localităţii sardiniene.

Ollolai este fosta capitală a Barbagiei şi reprezintă în continuare una dintre zonele care nu şi-au pierdut autenticitatea şi tradiţiile străvechi. Însă rezidenţii tineri s-au mutat în oraşele mari, populaţia a îmbătrânit, iar acum multe case de piatră zac în ruine, de zeci de ani.

Aşa că primarul i-a contactat pe proprietarii caselor şi le-a cerut să le cedeze autorităţilor locale. „Sunt clădiri pitoreşti, construite din granit tipic Sardiniei, care se găseşte prin munţi şi pe coastă”, mai povesteşte primarul, care a dat un decret special şi a scos casele la vânzare.

În ciuda condiţiei în care se află construcţiile, trei case au fost deja vândute, iar primarul spune că a primit peste 100 de cereri de cumpărare din întreaga lume, inclusiv din Rusia sau Australia.

Edilul speră ca restaurarea clădirilor să ajute la crearea unor noi locuri de muncă şi să revitalizeze comunitatea din Ollolai.