Ceremonia de deschidere a avut loc noaptea trecută, iar prima peliculă din program a fost musicalul „La La Land”, protagoniştii căruia sunt Emma Stone şi Ryan Gosling.

De la eveniment nu putea să lipsească renumitul regizor polonez Jerzy Skolimowski. La vârsta de 72 de ani, cineastului i s-a decernat trofeul „Leul de Aur” pentru întreaga sa carieră.

În următoarele zile vor fi prezentate mult aşteptatele pelicule „The Light Between Oceans”, în care Alicia Vikander şi Michael Fassbender formează un cuplu şi pe marile ecrane. Filmul "Jackie", în care Natalie Portman o interpretează pe prima doamnă a Americii Jackie Kennedy este şi el inclus în program. Pe listă se află şi ultima producţie a lui Mel Gibson „Hacksaw Ridge”. Cea de-a 73-a ediţie a Festivalului de la Veneţia se va încheia pe 10 septembrie.