I-a cucerit pe fraţii de peste Prut cu poveştile sale emoţionante „scrise” pe nisip, iar de trei ani, câţi au trecut de când a participat la concursul „Românii au talent”, cariera Anei Munteanu, pictoriţă şi lector superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a cunoscut o ascensiune uimitoare, deşi a muncit la fel de mult şi până a participa la concursul de talente de peste Prut.
„Şi până la „Românii au talent” făceam foarte multe lucrări, însă abia acum trei ani a început ascensiunea mea. Tocmai datorită acelui concurs lumea m-a văzut şi m-a cunoscut. Consider că a fost un start bun, însă mai consider că era mult mai bine pentru mine dacă asta se întâmpla ceva mai devreme. Viaţa mea s-a schimbat foarte mult de atunci, pentru că am înţeles adevăruri care veneau în antiteză cu ceea ce credeam până la acel moment. Anterior, speram că dacă o să fac lucrări frumoase şi bune, lumea o să afle de mine. Însă pentru un artist nu e suficient să faci lucrări calitative, trebuie să te şi vadă lumea. În ritmul alert al zilelor noastre, apare atâta informaţie nouă şi atâtea persoane interesante, încât pentru a te face remarcat trebuie să vii cu realizări deosebite”, ne povesteşte artista.
Cea mai tare lecţie
După „Românii au talent”, Ana Munteanu s-a simţit apreciată. Dar a cunoscut succesul mai mult în România şi mai puţin în R.Moldova. Îi este dureros să recunoască, dar acesta este adevărul pe care nu îl poate ascunde. Şi până a trece Prutul mai participase pe la concursuri de talente la Chişinău, dar… nu trecea preselecţia! Astăzi, cele mai îmbucurătoare rezultate le are în România. „Mai am câteva lucrări şi proiecte pe acasă, însă mult prea puţine”, e regretul pictoriţei.
Specialitatea de bază a Anei Munteanu este pictura de şevalet, iar lucrările sale de autor sunt solicitate peste hotare, ajungând în colecţii particulare ori în galerii de artă în Cehia, Ucraina, SUA şi alte ţări. Sunt şase ani de când face „sand-art” – arta desenării cu nisip, iar acum doi ani a acceptat o mare provocare – o colaborare pentru un spectacol de teatru ce s-a pus în scenă la Paris. Actorii francezi jucau piesa, iar Ana Munteanu desena cu nisip scene legate de Istoria Românilor. „Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român şi Ambasada României la Paris. În cele două ore cât a durat spectacolul nu eram doar pictoriţă, eram şi actriţă. A fost o experienţă nouă pentru mine, la care am muncit câteva luni, iar în săptămâna dinaintea premierei am lucrat de dimineaţă şi până în seară, făceam repetiţii cot la cot cu actorii din Franţa. După acest eveniment, am avut nevoie de vreo trei luni ca să mă recuperez. În prima lună, nu am putut să pictez – lucrul în Franţa m-a istovit de-a binelea. Totuşi, a fost cea mai tare experienţă şi am plecat cu dorinţa de a o mai repeta”, profesoara.
Despre şansa ce nu i se oferă oricui
De curând, Ana Munteanu a fost invitată de violonistul Alexandru Tomescu să participe alături de el la Turneul Internaţional „Stradivarius Experience 2.0”. Evenimentul are loc în catedralele romano-catolice şi îmbină muzica clasică pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, cu pictura pe nisip (sand-art) şi proiecţii video. Startul turneului a fost dat în România, iar artiştii se declară mulţumiţi de rezultat şi de impactul acestuia.
Vioara Stradivarius Elder-Voicu a fost achiziţionată de foarte mult timp de către statul român, iar Alexandru Tomescu este unicul care poate cânta la ea. Acesta este al zecelea turneu, iar violonistului îi place să experimenteze: anul trecut a invitat un pianist, iar anul acesta – pe mine. M-a contactat direct şi recunosc că propunerea lui m-a lăsat fără cuvinte. Am acceptat-o din prima, pentru că nu oricui i se oferă această şansă. Spectacolul nostru durează 80 de minute, iar la fiecare piesă am câte o partitură de imagini, cred că sunt 120 la număr, pe care trebuie să le reprezint. Mai improvizez pe alocuri, căci mă plictisesc să fac de fiecare dată una şi aceeaşi lucrare (n.a. – râde). Am avut o singură repetiţie înainte de primul spectacol, eu fiind la Chişinău, iar el la Bucureşti. L-am rugat să-mi trimită înregistrările melodiilor pentru că doream să-i simt energia şi să-mi imaginez că stă aproape. Pe scenă, chimia dintre noi a fost extraordinară! Mă bucur că am fost lăsată să creez ce şi cum vreau”, ne mai spune stand artista.
Colaborarea cu Alexandru Tomescu, cea mai de suflet
Alexandru Tomescu a abordat un repertoriu dificil şi foarte îndrăzneţ, cu lucrări marcante din secolul XX ale compozitorilor Bela Bartok, Serghei Prokofiev şi Vasile Filip. Compoziţiile pianistului maghiar Bela Bartok, unul din reprezentanţii de seamă ai muzicii moderne, nu pot fi interpretate de orice violonist, însă lui Alexandru Tomescu i-a reuşit de minune. „E complicat să cânţi timp de jumătate de oră o piesă dificilă pentru public, aşa că vin eu, cu pastiluţa mea de sand-art. Este o metodă foarte subtilă de a educa frumos publicul, iar acesta conştientizează că piesele complicate pot fi înţelese, trebuie doar să le acorzi puţină atenţie. M-am prins că la un moment dat dansam cu mâinile după muzica lui Alexandru. Dacă ar fi să mă gândesc la toate persoanele cu care am colaborat, multe la număr şi toate de succes, aş putea spune că experienţa pe care o trăiesc acum este cea mai de suflet”, susţine Ana Munteanu.
În România se simte ca acasă, căci acolo îşi pune în practică cele mai importante proiecte. Împreună cu producătorul său, Ana Munteanu planifică să organizeze un spectacol solo pentru publicul bucureştean, la care să fie prezentă şi familia sa, căci cei dragi nu i-au urmărit încă niciodată prestaţiile live. Dacă nu lucrează o zi, ne mărturiseşte că simte o discrepanţă. Aşa că preferă să fie mereu în proces de creaţie.
Modestă din fire, pictoriţa cu o experienţă de 14 ani consideră că succesul ei se datorează nu atât talentului cât faptului că a muncit mult. De altfel, este de părere că talentul e o chestie relativă şi că aprecierea vine dacă lucrezi şi faci sacrificii.
„Copii îmi sunt picturile”
Nu are niciun regret. Iar dacă stă să se gândească mai bine, ar fi unul: că a sărbătorit Anul Nou ori Paştele, în loc să picteze. „Regrete au oamenii din jurul meu. De exemplu, părinţii mei, care poate că şi-ar dori să le acord mai mult timp. Eu însă sunt căsătorită cu arta, iar copii îmi sunt picturile mele. Nu cruţ mâinile şi nu le-am cruţat niciodată, nici măcar manichiura nu mi-o fac. Îmi pare rău că lumea mă cunoaşte doar ca sand-artist, însă eu fac şi pictură de şevalet, pe care o pun pe prim-plan”, ne mai spune Ana Munteanu.
„Sunt un creator, nu un executor”
De dimineaţă şi până seara târziu o găseşti în atelierul său. Cum rezistă? Cu multă cafea! În puţinul timp liber pe care îl are priveşte filme despre pictorii săi preferaţi şi preferă să-i descopere pe cei din generaţia tânără. Zilele trecute am aflat că unii pictori fac toată viaţa reproduceri după picturi celebre. M-a şocat această descoperire! Mai bine pictez ce gândesc, cu riscul de a nu fi înţeleasă de unii, dar măcar ştiu că tabloul e doar al meu, căci sunt un creator, nu un executor. Caut să urmăresc ce fac alţi pictori nu pentru că-i idolatrizez, ci pentru că sunt în căutarea sufletelor pereche în creaţie”, ne-a spus la sfârşitul discuţiei Ana Munteanu.
Jurnal.md
