După o lună de la încheierea campaniei noastre, Valentin se află încă la tratament în Polonia. Mai multe vedete, dar şi designeri din Capitală şi-au vândut hainele pentru a aduna bani pentru următoarea cură de tratament a băiatului. O bună parte dintre cele peste 400 de piese vestimentare expuse spre vânzare erau noi.

Oamenii cu suflet mare nu au întârziat să vină la târg. Pe lângă faptul că s-au ales cu câte o piesă vestimentară nouă, au făcut şi o faptă bună susţinându-l pe Valentin.

La târg a fost prezentă şi mama băiatului, care ne-a adus veşti bune de la Valentin.

Valentin urmează să revină acasă de la tratamentul din Polonia peste două săptămâni. După ce au reuşit să oprească boala, părinţii luptă să adune alţi 13 mii de euro pentru următoarea cură de tratament.