Jacheta a fost oferită de Prince femeii care s-a ocupat de machiajul şi de coafura sa în timpul filmărilor, conform unui purtător de cuvânt al casei de licitaţii. Starul, decedat săptămâna trecută în circumstanţe încă necunoscute, purta această jachetă neagră cu alb, cu umeri largi şi mâneci din piele în celebra scenă cu motocicleta, conform purtătorului de cuvânt.

„Fără nicio îndoială este cel mai important element de garderobă purtat vreodată de Prince într-un film şi care ajunge la licitaţie”, a susţinut Joe Maddalena, preşedintele casei de licitaţii Profiles in History. „Este prima şi poate că şi ultima piesă de garderobă ce i-a aparţinut lui Prince şi care ajunge la licitaţie”, a adăugat el.

În cadrul vânzării din 29 iunie vor mai fi scoase la licitaţie şi costume purtate de Britney Spears, Katy Perry sau Alicia Keys, precum şi una dintre celebrele mănuşi încrustate cu cristale Swarowski ce au fost purtate de Michael Jackson în timpul turneului 'Dangerous' din 1992.

Lanţurile de cinematografe AMC şi Carmike Cinemas difuzează filmul 'Purple Rain' de sâmbătă până joi, în peste 150 de săli de cinema din SUA. Lungmetrajul, realizat de Albert Magnoli şi lansat pe piaţă în 1984, va fi difuzat în toate sălile din marile oraşe ale ţării, mai ales în cele nouă cinematografe din regiunea Minneapolis (Minnesota, nord), oraşul natal al lui Prince.

În paralel, numeroase cinematografe independente vor proiecta la rândul lor filmul, mai ales în Los Angeles, New-Orleans (Louisiana), Tampa (Florida), dar şi la Sioux Falls (South Dakota) şi în multe alte oraşe mai mici.

La lansarea sa în 1984, filmul a avut încasări de 68 de milioane de dolari şi i-a adus lui Prince un Oscar pentru cea mai bună compoziţie originală cu hitul său Purple Rain. Cele două filme care i-au urmat lui Purple Rain, Under the Cherry Moon (1986) şi Graffiti Bridge (1990), au fost însă nişte eşecuri şi au pus capăt carierei lui Prince pe marile ecrane.