De-a lungul timpului, ne-am văzut actorii preferaţi suferind transformări fizice uimitoare, doar pentru a intra în pielea personajelor. Christian Bale a slăbit aproape 30 de kilograme pentru rolul din The Machinist, Charlize Theron s-a îngrăşat 15 kilograme şi şi-a ras sprâncenele pentru Monster, iar lista actorilor care au trecut prin experienţe similare poate continua, nu la infinit, dar ar fi destul de lungă.

Bineînţeles, cu sănătatea fizică nu e de glumit, dar cu cea psihică lucrurile sunt chiar mai delicate de atât. Cei de la Movie Pilot au alcătuit o listă de actori care şi-au dus pasiunea până în pragul nebuniei, şi nu în sens metaforic.

Adrien Brody în The Pianist

Pentru rolul principal din The Pianist, care i-a şi adus un Oscar, Adrian Brody a renunţat la tot pentru a-l portretiza într-un mod autentic pe Władysław Szpilman, un supravieţuitor al Holocaustului. În afara faptului că s-a înfometat şi şi-a petrecut patru ore pe zi cântând la pian, a renunţat la apartamentul în care locuia, şi-a vândut maşina, şi-a închis telefoanele şi s-a mutat în Europa cu două bagaje.

„Am vrut să am această experienţă, să fiu cu adevărat în pielea lui Szpilman. Au fost multe momente în care am simţit că s-ar putea să îmi fi pierdut minţile. Nu puteam să realizez cât de departe am ajuns”, a mărturisit Brody.



Heath Ledger pentru The Dark Knight Rises

Pentru rolul celui mai îndrăgit antagonist, The Joker, Heath Ledger şi-a creat o bulă de izolare pentru a se pregăti. De asemenea, s-a supus unor ritualuri care să îl inducă treptat în starea psihoticului personaj, luând medicamente cu prescripţie medicală. Aceste medicamente, însă, i-au adus moartea, în cele din urmă.

„Am stat într-o cameră de hotel din Londra aproape o lună, am deschis un jurnal şi am experimentat mai multe voci. Mi s-a părut important să găsesc una iconică. Am sfârşit mergând în pantofii unui psihopat, am devenit o persoană incapabilă să îşi mai conştientizeze faptele. Jokerul e un sociopat, un clovn cu sânge rece, criminal în masă, iar Chris mi-a dat toată libertatea pentru a-l contura. A fost distractiv, pentru că nu există limite pentru ceea ce Jokerul ar spune sau ar face. Nimic nu îl intimidează şi totul e o mare glumă”, spunea regretatul actor.


Daniel Day Lewis pentru My Left Foot şi The Last of The Mohicans

Cunoscut pentru faptul că nu se comportă tocmai precum un om în deplinătatea facultăţilor mintale, Daniel Day Lewis e unul dintre cei mai implicaţi actori pe care cinematografia i-a văzut. Pentru rolul din My Left Foot, acesta a petrecut atât de mult timp într-un scaun cu rotile, încât i-au fost afectate două coaste. Pentru The Last of The Mohicans, şi-a petrecut şase luni în pădure, a învăţat să pescuiască şi să jupoaie animale. În timp ce se pregătea pentru rolul lui Bill Butcher din Gangs of New York, Lewis a făcut pneumonie pentru că refuza să se îmbrace, tocmai pentru a căpăta rezistenţă la frig.


Shia LeBeouf pentru Fury

Shia LeBeouf nu s-a jucat când a venit vorba de intrarea în pielea personajului său din Fury. Nu a făcut duş timp de patru luni, tocmai pentru a experimenta pe deplin viaţa unui membru de echipaj captiv într-un tanc în timpul războiului. Şi-a provocat răni, şi-a scos un dinte, şi-a petrecut o lună la o bază militară şi a privit cai murind, ca şi cum nu ar fi fost suficient.


Jared Leto în Suicide Squad

Scenariul Suicide Squad e atât de întunecat încât actorii au acces la terapie chiar pe platoul de filmare, în eventualitatea (destul de mare) ca lucrurile să devină traumatizante. Pregătirile pe care Jared Leto le face pentru a pune în scenă un Joker veritabil explică perfect de ce e absolut necesară o astfel de măsură. Câteva dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-a făcut au fost următoarele: i-a trimis colegei Margot Robbie o mulţime de scrisori de dragoste bizare, un şobolan viu şi le-a arătat tuturor membrilor echipei o filmare cu el şi un porc mort.


Johnny Depp pentru Fear and Loathing in Las Vegas

Johnny Depp şi-a petrecut luni bune închis în pivniţa lui Hunter S. Thompson, citind manuscrise vechi, dormind lângă butoaie pline cu praf de puşcă şi fumând, pentru a-l înţelege cât mai bine pe protagonistul din Fear and Loathing in Las Vegas.

„Am fost suficient de binecuvântat sau de blestemat pentru a petrece trei sau patru luni cu Hunter Thompson, înainte de filmări. A fost o bogăţie de informaţie. El a fost generos cu timpul şi cu viaţa sa privată. Chiar m-a lăsat să mă mut în pivniţa sa şi să devin o termită”, a povestit Depp.


Christian Bale pentru The Machinist

Pentru rolul din Machinist, un film care expune povestea unui om care îşi pierde minţile din cauza insomniei, Christian Bale a trecut printr-o transformare teribilă. Acesta a slăbit 30 de kilograme mâncând un măr pe zi, o conservă de ton, bând o cafea şi fumând pentru a-şi potoli foamea. Cu o astfel de dietă, e greu de înţeles de unde a făcut rost de energie pentru a-şi juca rolul.