VIDEO

Prinţul Harry şi Rihanna s-au întâlnit cu ocazia Zilei Independenţei statului Barbados

Prinţul Harry şi Rihanna s-au întâlnit cu ocazia Zilei Independenţei statului Barbados
Sursa: jurnal.md Foto: etonline.com 02.12.2016 17:00
Prinţul Harry s-a întâlnit cu Rihanna, cea mai cunoscută cântăreaţă din Barbados, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de independenţă a acestui stat.

Interpreta şi membrul familiei regale britanice şi-au făcut împreună un test HIV de Ziua Mondială de Combatere a SIDA, marcată pe 1 decembrie. De asemenea, prinţul a asistat la o paradă militară. 

Rihanna şi prinţul Harry au făcut testul HIV în cadrul unui eveniment anual organizat în Barbados de Ziua Mondială de Combatere a SIDA, când locuitorii comemorează victimele acestei maladii.

Prinţul britanic şi interpreta pop au recurs la acest gest pentru a demonstra simplitatea testului, dar şi pentru a încuraja oamenii să-l facă. În cea de-a doua parte a zilei, prinţul Harry a participat la parada militară dedicată Zilei Independenţei ţării insulare, situată între Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic.

Barbados şi-a declarat independenţa faţă de Regatul Unit al Marii Britanii pe 30 noiembrie 1966, însă a ales să rămână membru al Commonwealth şi să îl considere şef al statului pe suveranul britanic.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP