Campania din acest an a Zilei mondiale a sănătăţii mintale are ca temă „Demnitatea şi sănătatea mintală”, pornind de la faptul că mii de oameni cu probleme de sănătate mintală, din întreaga lume, sunt lipsiţi de drepturile omului. Aceste persoane sunt, de cele mai multe ori, discriminate, stigmatizate, marginalizate şi, de asemenea, supuse abuzurilor emoţionale şi fizice de către comunitatea în care trăiesc.

În Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se afirmă că: „Toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. Preambulul Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Handicap prevede că: „ discriminarea împotriva oricărei persoane pe bază de handicap constituie o încălcare a demnităţii şi a valorii persoanei umane”, menţionează site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Acţiunile organizate cu acest prilej urmăresc conştientizarea, sensibilizarea şi informarea populaţiei pentru a putea ajuta aceste persoane. În anumite momente de stres sau de tranziţie în vieţile noastre, putem deveni vulnerabili şi ne putem confrunta cu probleme de sănătate mintală.

FMSM încurajează factorii de decizie ai ţărilor şi organizaţiile din întreaga lume în vederea abordării problemelor de sănătate mintală cu care se confruntă persoanele din cadrul comunităţilor, pentru a satisface nevoile acestora, oferind serviciile medicale şi acces la tratamente.

O multitudine de factori de natură socială, demografică, psihologică sau biologică contribuie la menţinerea sănătăţii mintale a unei persoane. Tulburările mintale apar în toate culturile şi în toate etapele vieţii. De asemenea, pe lângă ceilalţi factorii genetici şi psihici, integritatea sănătăţii mintale se asociază cu schimbările sociale rapide, cu nivelul stresului de la locul de muncă, discriminarea de gen, excluderea socială, stilul de viaţă nesănătos, riscurile violenţei de toate tipurile, cu alte probleme de sănătate, cu accesul la îngrijire şi tratament şi cu încălcările drepturilor omului.

Din cauză că sistemele sanitare din întreaga lume se confruntă cu mari probleme în acordarea de îngrijiri în domeniul sănătăţii mintale, iar resursele disponibile sunt insuficiente, o majoritate largă a persoanelor cu tulburări mintale din multe ţări ale lumii nu primesc nici un fel de ajutor.

La nivel mondial, milioane de oameni suferă astăzi de afecţiuni mintale sau neurologice sau de probleme psihosociale provocate de abuzul de alcool şi de droguri. Bolile mintale şi neurologice, afectând sănătatea în general, vor frâna sau chiar bloca capacitatea omului de a se realiza şi de a fi de folos comunităţii. Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează că, până în anul 2020, tulburările mintale, în special depresiile, vor fi principalele cauze ale morbidităţii în rândul europenilor.