În contextul aprobării noilor tarife, Moldovagaz precizează că drept bază pentru emiterea facturilor de plată pentru luna februarie vor servi prețurile reglementate în vigoare pe parcursul perioadei de facturare în întregime.
Expertul în energetică Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la SA „Moldovagaz”, consideră că în câteva luni tariful la gazele naturale va coborî sub 13 lei.
Republica Moldova, în ultimii doi ani, a trecut prin cel mai mare șoc energetic. Moldovenii, în actualul sezon de încălzire, au consumat de două ori mai puțin gaz față de anul trecut. Republica Moldova a cheltuit în acest sezon circa 500 de milioane de...
Agenția Națională Transport Auto a publicat astăzi noile prețuri plafon care vor fi aplicate de către operatorii de transport rutier, în funcție de gradul de confort al unității auto.
Tariful la energia electrică achitat de consumatorii finali ar putea să scadă până la patru lei, afirmă vicepremierul Andrei Spânu.
Tarifele la energia electrică au fost majorate prin decizia luată cu puțin timp în urmă de ANRE, la solicitarea „Premier Energy” și FEE-Nord.
Președintele interimar PAS, Igor Grosu, califică drept populism curat inițiativa PSRM privind compensarea tarifelor la energia electrică pentru toți consumatorii casnici pe perioada stării de urgență. Grosu spune că inițiativa este o pomană electorală...
Moldovagaz va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final, din luna septembrie a anului curent, anunță compania.
Tarifele pentru energia electrică livrată consumatorilor casnici ar putea scădea cu circa 6 la sută.Premier Energy a prezentat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică solicitarea de ajustare a prețurilor de reglementate pentru furnizarea...
Expertul Sergiu Tofilat susține că pe termen mediu și lung ar fi bine să procurăm gaz acolo unde este mai ieftin iar ANRE trebuie să respecte regulile și să ajusteze la timp tarifele.
Copyright @2024 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.