Valeriu Turea a fost numit în funcția de director interimat al Biroului pentru Relații cu Diaspora. Anunțul a fost făcut în debutul ședinței Guvernului de către premierul Maia Sandu.
Niciunul dintre candidații admiși la ultima etapă a concursului desfășurat de Cancelaria de Stat pentru ocuparea funcției de șef al Biroului Relații cu Diaspora. nu a întrunit punctajul necesar pentru a ocupa funcia de șef al BRD.
Patru candidați au fost admiși la interviul pentru funcția de șef al Biroului Relații cu Diaspora, în cadrul concursului organizat de Cancelaria de Stat
Șefa Biroului Relații cu Diaspora, Olga Coptu, a anunțat că a depus cererea pentru demisie. „Am depus cererea de demisie, o decizie asumată la care am ajuns conștient”, a declarat Olga Coptu.
Copyright @2024 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.