Astfel, reprezentanţii Autorităţii Aeronautice „îndemnă toţi pasagerii cursei, inclusiv a celor ulterioare care au înregistrat întârzieri, să solicite compensaţii, care sunt garantate prin Regulamentul privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 836 din 08 noiembrie 2012”.

Autoritatea Aeronautică Civilă menţionează într-un comunicat că „zborul FlyOne a fost operat cu aeronava armenească, care este în regim wet lease, ceea ce nu permite Autorităţii Aeronautice Civile al Republicii Moldova să se implice în investigarea evenimentului aeronautic. Conform prevederilor sistemului european de verificare a aeronavelor străine SAFA, raportul privind condiţiile de operare va fi examinat de către Autoritatea Aeronautică din Armenia, sub ai cărei monitorizare se află aeronava”.

Chiar şi în aceste condiţii, AAC anunţă că va solicita o informaţie amplă despre circumstanţele operării zborului de la colegii din Armenia.

„Imediat după revenirea din Heraklion pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în cadrul programului UE de verificare a aeronavelor străine,  Autoritatea Aeronautică Civilă al Republicii Moldova va iniţia inspecţia SAFA a aeronavei, pentru a stabili condiţiile ulterioare de navigabilitate”, spun membrii AAC.

Amintim că 170 de călători, care urmau să ajungă la Chişinău, au rămas blocaţi pe un aeroport din Grecia după ce aeronava de pe cursa Heraklion - Chişinău, operată de compania Fly One, s-a întors din drum din cauza unor defecţiuni tehnice.

Pasagerii au spus că în aeronavă a început să apară fum, spunând că aceasta nu a fost singura defecţiune sesizată.