Acesta l-a învinuit pe Vasilcău că poezia sa „O fărâmă de bine”, publicată în 1988, ar fi, de fapt, opera poetei Doina Uricariu şi a apărut în 1985 în volumul „Ochiul Atroce”.

„Vineri seara comisia de decernare a Premiului Naţional s-a întrunit. În cazul Vasilcău. Traian Vasilcău este un poet excelent. De Premiu Naţional. După principiile şi valorile Republicii Moldova. Laudatio a fost făcut de Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu. Partea juridică a fost argumentată de reprezentantul AGEPI. Este ultima dată când zic Premiu Naţional. În acest an. Şi în vecii vecilor”, a scris Gheorghe Erizanu pe blogul său.

Anterior, Tra­ian Vasil­cău a respins acuzaţiile, afirmând că poezia a fost publicată fără ştirea lui. De cealaltă parte, scriitoarea şi poeta română stabilită la New York, Doina Uricariu, a menţionat că prin faptul că Vasilcău nu a trimis o scrisoare revistei care a publicat poemele plagiate în care să se disocieze de ele îl incriminează.

Poeta a mai spus că prin propunerea lui Traian Vasilcău la Premiul Naţional pentru literatură Guvernul a profanat însăşi valoarea acestui premiu.

Decizia cabinetului de miniştri de a-l nominaliza pe Traian Vasilcău pentru decernarea Premiului Naţional l-a nemulţumit şi pe poetul Emilian Galaicu-Păun. El a anunţat că este gata să renunţe la aceeaşi distincţie, care i-a fost oferită anul trecut pentru realizări notabile în domeniul literaturii, în cazul în care autorităţile îi vor conferi Premiul Naţional lui Vasilcău. „E un ordinar hoţ intelectual şi unul dintre bloggerii lui Plahotniuc! Cu asta s-a spus totul”, a comentat anterior scriitorul.

De menţionat că Traian Vasilcău este cunoscut pentru textele sale în susţinerea Partidului Democrat şi pentru materialele în care critică dur opoziţia.

Precizăm că valoarea Premiului Naţional este de 100 de mii de lei.