Potrivit şefului Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului din Bălţi, maestrul Volontir a fost internat acum o săptămână. La moment starea sa este gravă, dar stabilă. Mihai Volontir va fi transferat mâine la Spitalul Clinic Republican din Chişinău.

În vârstă de 81 de ani, renumitul actor suferă de diabet şi afecţiuni ale sistemului vascular. De la sfârşitul anilor 90 până în prezent artistul a suferit 10 intervenţii chirurgicale care s-au realizat cu sprijinul financiar al guvernului, al oamenilor de afaceri, al actorilor şi admiratorilor săi.

La începutul anilor 2000, autorităţile locale i-au conferit lui Mihai Volontir titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Bălţi. De asemenea, Volontir a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova. Tot în 2000, Mihai Volontir a fost desemnat de către Academia de Ştiinţe a Moldovei cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească.

La 30 aprilie 2009, cu ocazia împlinirii a 75 de ani, prin decizia CSŞDT al AŞM, lui Mihai Volontir i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al AŞM pentru succesele obţinute în dezvoltarea artei teatrale şi cinematografice.