La capitolul bunuri mobile Ilan SHor declară trei maşini: o Volga produsă în 1988 şi obţinută în 2015, care ar avea o valoare de 5 mii de lei. O Toyota produsă în 1997 şi moştenită în 2006, din care i-ar aparţine doar jumătate - parte care ar valora doar 400 de lei. Şi, în contrast cu aceste două autoturisme, surprinzător de ieftine, un Bentley produs în 2010 şi care ar fi fost cumpărat de Shor în 2014 cu peste 2 milioane şi jumătate de lei. Deşi indică faptul că ar fi devenit proprietarul acestei maşini abia în 2014, el se plimba cu ea şi mai devreme. În 2012, de exemplu.  Cu acest automobil a fost adusă la un local de lux din centrul capitalei soţia afaceristului, el urmând-o într-un alt bolid, marca Mercedes, o maşină care este deseori văzută în convoiul său.

Era vorba despre o petrecere dată cu ocazia zilei de naştere a lui Shor. În acelaşi an, el s-a deplasat cu acelaşi Bentley la cimitirul de pe strada Doina. A intrat cu o coloană de maşini până la mormântul tatălui său, chiar dacă pe alei erau o mulţime de oameni. În convoi vedem acelaşi Mercedes, dar şi o maşină de teren Toyota.

După ce a observat că este filmat, Shor le-a dat indicaţii angajaţilor săi să scoată automobilele din cimitir, iar la ieşire, până la poarta cimitirului, s-a văzut nevoit să facă meargă pe jos. Acelaşi Bentley apare în nişte imagini surprinse în 2015, la o altă petrecere cu ocazia zilei sale de naştere, într-un local din raionul Orhei. În suită - o altă Toyota.

În toate cele trei cazuri, din cortegiul lui Shor a făcut parte acelaşi Mercedes, clasa G. Primarul de Orhei are cel puţin trei maşini de acest model, după cum vom arăta în continuare. Cât priveşte maşina Bentley, un alt automobil de această marcă, cu alt număr de înmatriculare, în care diferă doar o cifră, însoţit de acelaşi Mercedes, apare în imagini în 2015, încălcând regulile de circulaţie pe bulevardul Dacia din Chişinău. Maşina lui Shor şi escorta trec la roşu şi se deplasează înainte pe o bandă destinată doar pentru virarea la stânga. În numerele de înmatriculare ale celor două Bentley diferă doar o cifră.

Întrebată de ce Ilan Shor declară doar un Bentley din două şi de ce nu indică în dările de seamă că dispune de alte câteva zeci de maşini, purtătoarea de cuvânt a afaceristului ne-a răspuns doar la prima parte. Alina Şargu ne-a expediat un sms în care a afirmat că cel de-al doilea automobil nu i-a aparţinut niciodată lui Shor şi că ar fi înregistrat pe o firmă. Specificăm că singura companie declarată de primarul de Orhei în darea sa de seamă are o valoare de cumpărare de vreo 10 ori mai mică decât preţul unui asemenea automobil.

Analizând imaginile de la evenimentele organizate sau la care a participat Ilan Shor pe parcursul anilor, pot fi numărate zeci de maşini pe care le utilizează primarul de Orhei sau apropiaţii săi. Pentru că el nu le declară, iar accesul la informaţiile cu privire la proprietarii automobilelor sunt limitate, este destul de greu să le numeri pe toate. Totuşi, o posibilitate de a-i identifica averea pe patru roţi o oferă chiar Ilan Shor. Mai bine zis, obişnuinţa sa de a-şi înmatricula automobilele cu o anumită serie - KKL. Ce-i drept, în ultimii ani, de când a crescut interesul faţă de persoana sa, odată cu dezvăluirea informaţiilor cu privire la implicarea în frauda bancară, Ilan Şor, a început să folosească şi maşini înmatriculate cu altă serie. Semn că nu a scăpat, însă, de această fiţă este faptul că îşi înregistrează în continuare automobilele într-un mod particular. De exemplu, combinaţii de cifre care se reflectă ca în oglindă sau plăcuţe pe care diferă o singură literă, astfel încât par identice. Dar să le luăm pe rând. Pentru a ne crea un tablou cât de cât apropiat celui care ar reprezenta întreaga proprietate mobiliară a afaceristului, vom analiza maşinile filmate lângă casa lui, lângă instituţiile pe care le reprezintă, precum şi în preajma localurilor în care se desfăşoară evenimente organizate sau cu participarea lui Shor.

Pentru că stă la Chişinău, dar lucrează la Orhei, primarul face naveta. Cam de trei ori pe săptămână, ne-au spus unele surse din cadrul administraţiei locale. De obicei, vine luni, miercuri şi vineri. Pentru aceasta, utilizează, de exemplu, două Mercedesuri.

Unul pentru sine, altul pentru bodyguarzi, fără de care, apare în imagini doar la conferinţe de presă. Acest autovehicul comercial uşor a fost filmat şi în 2015, la Aeroport, în perioada în care Shor se afla în arest la domiciliu, iar mai multe dintre automobilele sale transportau lucruri la aerogară. Maşina a fost surprinsă şi cu altă ocazie. Şi anume în ianuarie 2016, în timp ce îl transporta pe un fost angajat al Ambasadei Israelului în Republica Moldova de la hotelul oligarhului Vladimir Plahotniuc la Aeroport.

Niciunul dintre cele două Mercedesuri filmate lângă Primăria Orhei nu este inclus în declaraţiile de avere ale controversatului afacerist. Ambele, însă, au fost surprinse şi cu o altă ocazie, în 2016, lângă un local de lux din capitală, unde se afla Shor. Atunci, avea la scară tocmai patru maşini. Şi toate patru, în valoare de zeci de mii de euro fiecare, nedeclarate.  Celelalte două sunt automobile de teren identice, marca Toyota, cu numere de înmatriculare, care, aparent, nu diferă.