„Reacţiile au fost şocante. Am vorbit în faţa reprezentanţilor de la Ministerul spaniol de Externe şi de la ONU. Ei cunosc multe, dar oricum au fost şocaţi de faptul cum într-o ţară atât de mică, cu o economie atât de slabă se poate de furat atât din rezervele valutare ale statului şi mai departe să manipuleze opinia publică. Am spus şi repet, Republica Moldova urmează să fie eliberată din această captivitate”, a spus Igor Grigoriev  care în prezent este stabilit în oraşul spaniol Valencia din octombrie anul trecut, iar pe 8 noiembrie a depus cererea de azil politic.

Interviul a fost prezentat în cadrul emisiunii „60 de minute”, de la Jurnal TV, moderată de jurnalistul Vasile Năstase. „Dacă s-ar desfăşura o anchetă naţională sau internaţională, aţi avea ce spune anchetatorilor despre jaful secolului, despre afacerile murdare pe care le face Shor, Plahotniuc, Dodon?”, l-a întrebat Vasile Năstase.

„Din cadrul activităţii mele la Agenţia Proprietăţii Publice (n.r. - a îndeplinit funcţia de director al instituţiei) pot să spun că furtul miliardului nu s-a început în 2014. Punctul culminant a fost în 2014. Lucrurile au fost sistematic puse pe hârtie. Personal, pe 26 septembrie 2013, când au fost audieri în privinţa BEM la Parlament, într-o conferinţă de presă am atenţionat că lucrurile nu merg aşa cum trebuie la această bancă. Pregătirea furtului de la BEM s-a început în 2010, când sistematic se modifica legislaţia RM, cea financiar-bancară, cu privire la hârtiile de valoare, la BNM, CNPF. S-a modificat Codul Penal şi cel administrativ. Lumea din Parlament schimba câte o virgulă, câte un cuvânt, câte o frază, care în 2014, în plină campanie electorală, au dus la furtul miliardului”, a spus Grigoriev.

Referindu-se la Plahotniuc, Shor şi Dodon, Igor Grigoriev afirmă că între aceştia este o legătură extrem de strânsă. „Faptul că i s-a dat voie lui Shor să candideze şi să participe la alegerile din Orhei şi să facă ce vrea acolo este o mică mostră despre ce vrea să facă Plahotniuc la nivel republican cu Dodon”, a spus acesta.

În cadrul interviului, Igor Grigoriev şi-a prezentat scuze locuitorilor oraşului Orhei pentru faptul că a contribuit la alegerea lui Ilan Shor în funcţia de primar.

„Îmi pare rău şi îmi cer mii de scuze în faţa orheienilor că am adus aşa un mizerabil în fruntea oraşului care a capturat oraşul şi minţile cetăţenilor”, a spus Igor Grigoriev.

Urmăriţi mai jos interviul integral prezentat în cadrul emisiunii „60 de minute”.