Centrul de Politici şi Reforme, care a solicitat de la mai multe instituţii informaţii privind pretinsele acţiuni ale lui Igor Dodon în perioada în care a fost privatizat hotelul Codru, se ciocneşte de răspunsuri întârziate şi evazive.

Prima dată, CPR s-a adresat la 14 iunie 2017 Preşedinţiei Republicii Moldova cu o solicitare de informaţie despre implicarea lui Igor Dodon în procesul de privatizare a Hotelului. Preşedinţia a răspuns cu o întârziere de 11 zile.

În paralel, CPR s-a adresat cu aceeaşi întrebare Guvernului şi Ministerului Economiei şi Infrastructurii. Ministerul Economiei şi Infrastructurii a răspuns cu o întârziere de aproape o lună. Ca şi în alte cazuri, demersul nu indică executorul răspunsului.

„Instituţia nu răspunde niciuneia dintre solicitările noastre punctuale. Asemenea Preşedinţiei, Ministerul Economiei şi Infrastructurii încalcă legea cu privire la accesul la informaţie. Guvernul nu ne-a răspuns până acum, ceea ce deja este o încălcare a legislaţiei. Regretăm cooperarea strânsă dintre instituţiile statului în dosirea acestui subiect”, declară CPR.

Totodată, Centrul de Politici şi Reforme reiterează, în baza articolului 16 al Legii cu privire la accesul la informaţie, următoarele solicitări către Igor Dodon:

- să ne oferiţi informaţia referitor la indicaţiile date de Domnia Voastră în calitate de Ministru al Economiei, şefului Agenţiei Proprietăţii Publice, aflat în Subordinea Dumneavoastră directă, instituţie responsabilă de administrarea proprietăţii statului;
- să ne oferiţi informaţia privind instituţiile de drept sesizate şi solicitările propriu-zise, unde vă expuneţi suspiciunile despre procesul de privatizare a Hotelului „Codru”;
- să dispuneţi, în calitatea actuală de Preşedinte al Republicii Moldova, publicarea scrisorii semnate de Dvs. şi Prim ministrul de atunci, Zinaida Greceanîi, către Preşedintele Voronin, despre care aţi menţionat în decursul anilor precedenţi;
- să oferiţi o explicaţie a motivului din care scrisoarea sus-menţionată a fost secretizată, ţinând cont de legislaţia privind secretul de stat;
- să ne informaţi care a fost răspunsul la scrisoarea adresată Preşedintelui Voronin. În cazul în care şi această informaţie este secretizată, să dispuneţi desecretizarea acesteia.

 

Amintim că în 2014 Jurnal TV a intrat în posesia contractului de vânzare-cumpărare a hotelului Codru, act care demonstrează că cel care a privatizat proprietatea statului cu bani mărunţi a fost actualul şef al PD, Vladimir Plahotniuc. Acesta a achiziţionat imobilul cu 50 de milioane de lei, iar ulterior Curtea de Conturi a stabilit că statul a fost prejudiciat în urma acelei tranzacţii cu peste 160 de milioane de lei.