„În primul rând, proiectul de lege din Parlament privind schimbarea sistemului electoral trebuie retras. A spus şi Comisia de la Veneţia, sistemul mixt de alegeri nu face decât să ajute partidele bogate şi politicienii bogaţi. În al doilea rând: banii trebuie să susţină partidele şi mai mici, şi mijlocii, cât mai multe partide, pentru că asta este democraţia. Nu să-i înşurubeze la putere, în Republica Moldova, pe Plahotniuc şi Dodon pe vecie”, a comentat Monica Macovei.

Europarlamentarul a accentuat că banii vor fi alocaţi condiţionat Republicii Moldova, fiecare tranşă urmând a fi debursată în schimbul reformelor.

„Mesajul meu este: dacă veţi retrage acest proiect de lege din Parlament, dacă veţi lupta eficient cu corupţia, evaziunea fiscală şi frauda, dacă veţi face o justiţie independentă, atunci prima tranşă din cele 100 de milioane de euro va veni în Banca Naţională a Moldovei”, a mai spus Monica Macovei.

Precizăm că ieri Parlamentul European a aprobat condiţionat asistenţa macro-financiară de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. „Pentru” au votat 575 de europarlamentari, 76 au votat „împotrivă”, iar 46 de eurodeputaţi s-au abţinut.

Banii sunt prevăzuţi a fi acordaţi de Comisia Europeană în trei tranşe, iar, înainte de plata fiecărei tranşe, autorităţile de la Chişinău trebuie să demonstreze că au realizat progrese în mai multe domenii care trebuie reformate. Dacă aceste progrese vor fi realizate, banii vor fi livraţi la termenul stabilit de Comisia Europeană, dar dacă nu se vor înregistra progrese, fiecare tranşă va putea fi blocată până la îndeplinirea reformelor asumate.